Shares

Politica se dovedeşte uneori mult prea grea. Şi nu doar din perspectiva unor decizii, ci şi prin simplele vorbe pe care personajul respectiv trebuie să le rostească.

Un exemplu în acest sens este Marius Zmău, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Suceava. Să tot fie vreun an şi jumătate de când a pus mâna pe această funcţie, dar parcă e la începuturi şi acum.

Omul nu reuşeşte să vorbească fluent nici să-l picuri cu ceară. Bâlbele, stâlcirea cuvintelor, pauzele nedorite şi prunele din gură constituie arsenalul cu care Zmău delectează audienţa la fiecare, dar absolut la fiecare conferinţă de presă.

Dacă vrea să ajungă vreodată om politic, pentru că acum este doar un mânz în această arenă, cred că şeful liberalilor suceveni are nevoie de lecţii de dicţie de la o persoană care se pricepe la aşa ceva. Îi mai trebuie şi o oglindă în faţa căreia să exerseze discursurile, chiar şi cele citite, dar şi să scape de emoţii.

Dacă te uiţi la el când se chinuie să citească un text la conferinţa de presă îl simţi că se concentrează, că îşi doreşte ca totul să-i iasă perfect, dar … . Iar mimica îi trădează trăiri pe care nu şi le poate stăpâni. De la muşcatul discret al buzelor şi până la mişcarea mâinilor, tot ce face Marius Zmău se traduce prin emotivitate. Ori, dacă vrei să evoluezi printre politicieni trebuie să scapi neapărat de toate astea.

Şi am mai remarcat că preşedintele organizaţiei municipale a PNL Suceava ar avea nevoie şi de un profesor de limba română. Nu de altă, dar dacă tot râd colegii săi când aud dezacorduri în vorbirea miniştrilor actuali, de ce nu ar face la fel şi cei de la putere cu unii ca Marius Zmău.

„Tot dumnealui a declarat că se primeşte zilnic la Bruxelles plângeri de la companii despre lipsa de transparenţă din România în licitaţiile publice”, este declaraţia lui Zmău din conferinţa de presă de astăzi.

Pentru a vă edifica, am să postez un scurt fragment din discursul de astăzi a liderului liberal.

[flv]https://www.sandrinio.ro/media/video/conferinta-pnl.mp4[/flv]