Shares

Dacă Gheorghe Flutur a fost principala ţintă a criticilor ÎPS Pimen vizavi de poziţia pe care a adoptat-o de-a lungul timpului cu privire la retrocedarea averii care a aparţinut Fondului Bisericesc Ortodox Religionar din Bucovina, pe răboj au mai intrat alte două persoane.

Este vorba de doi foşti prefecţi ai judeţului Suceava, Orest Onofrei, actual senator din partea PD-L, şi Alexandru Băişanu, actual lider al organizaţiei PNL Suceava.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor arată că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava este în spatele unui proiect de lege privind reactivarea Fundaţiei Fondului Bisericesc, cea care cere în instanţă retrocedarea a 192.000 de hectare. „Domnul Orest Onofrei, fost prefect al judeţului Suceava, în prezent secretar al Camerei Senatului, cred în înţelegere cu domnul Flutur, a întocmit un proiect de lege pe care l-a şi depus la Parlament. Câtă făţărnicie din partea acestor doi oameni care, în realitate, se opun permament retrocedării Fondului Bisericesc! Dacă acest proiect de lege va fi aprobat şi va avea ca efect retrocedarea Fondului Bisericesc, înseamnă că, prin retrocedarea Fondului <se va produce>, potrivit declaraţiei domnului Orest Onofrei din data de 10 mai 2007, <unul din cele mai mari acte de corupţie la nivel naţional>. Fără comentarii!”, se menţionează în broşura distribuită înaintea Sărbătorilor Pascale.

ÎPS Pimen arată că Fundaţia pe care Orest Onofrei vrea să o reactiveze este deja funcţională şi a fost recunoscută de mai multe instanţe de judecată.

„Această iniţiativă de lege trimisă la Parlament de domnul Orest Onofrei ne face să ne întrebăm dacă el, ca parlamentar, are cunoştinţe elementare în domeniul juridic… Pe ce motive domnul Flutur l-a recomandat în Parlament, cocoţându-l pe scaunul de secretar al Camerei senatoriale?”, este nedumerirea formulată de ÎPS Pimen.

De mânia înaltului prelat nu a scăpat nici un alt prefect de Suceava, Alexandru Băişanu.

„Într-o discuţie purtată cu semnatarul acestor pagini (n.a. – ÎPS Pimen), cu o săptămână înainte de a începe dezbaterea dosarelor depuse la Comisia de Fond Funcia, domnul Alexandru Băişanu a declarat: <Dumneavoastră, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aveţi o mare dorinţă, anume să luaţi Fondul Bisericesc; şi eu am o mare dorinţă, anume să ajung preşedintele ţării; mai degrabă voi ajunge eu preşedintele ţării, decât Dumneavoastră să luaţi pădurile Fondului Bisericesc… Pentru mine este indiferent cui dau acest păduri: unui arab, unui chinez sau unui japonez”.

Referitor la Comisia de Fond Funciar unde Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Reliogionar din Bucovina a cerut retrocedarea celor 192.000 de hectare de pădure, ÎPS Pimen este de părere că totul a fost o mascaradă care a avut ca scop tergiversarea soluţionării favorabile a cererii. Mai mult, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a plătit din propria vistierie trei schiţe cadastrale, achitând suma de 9 miliarde de lei vechi.

Broşura cu aceste acuzaţii, inclusiv cele din materialul intitulat „Flutur nu este diavol, ci om, însă un om pervertit, duplicitar”, a fost împărţită în mai multe exemplare prin toate oraşele şi comunele judeţului. Preoţii au avut sarcina de a-l împărţi către Primării, enoriaşi şi dascăli, asta pentru ca opiniile ÎPS Pimen despre clasa politică, şi în special faţă de Gheorghe Flutur, să ajungă la urechile a cât mai mulţi oameni.