Ploaia, colacul de salvare

”Ploaia care va veni/Le va potopi pe toate”, spun versurile unei celebre melodii interpretată și de Florian Pitiș și Pasărea Colibri. Ei bine, aceste versuri sunt de actualitate aproape mereu în Suceava, oraș european al mileniului trei. Până astă noapte, când a plouat mai serios, străzile din oraș au fost de-a dreptul slinoase. Pentru șoferi a fost o provocare să plece la drum, pentru că mâzga de pe carosabil te putea duce în orice moment în vreun stâlp sau în vreo altă mașină. Iar când am spus slinoase mi-am asumat integral acest termen. Și toți sucevenii pot confirma acest aspect. Scuza că în acest sezon nu se spală străzile este una puerilă și ridicolă, pentru că, dacă vrem să fim un oraș cu adevărat european trebuie să scăpăm de cutumele comunismului și niște reguli care nu au legătură cu realitatea. Despre mașini nici nu mai are rost să spun că sunt negre de la noroiul de pe străzi, iar dacă ai curajul să faci o spălare în maxim două zile ai ajuns înapoi de unde ai plecat. Despre trotuare vreau să spun numai câteva cuvinte. Au fost multe zile, dimineața în special, patinoare naturale. Atât pentru străzi, cât și pentru trotuare există doar un singur vinovat: administrația publică din Suceava.