Shares

O informaţie extrem de jenantă a fost dată publicităţii de un ziar online. Potrivit acesteia, presa suceveană, plecând de la ziare, radiouri şi televiziuni s-a vândut puterii. Publicaţia citată spune că în ultimele patru luni, Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava au oferit publicitate de 300.000 de euro, iar obiectul acestor anunţuri a fost reclamă la lucrări de drumuri, convocări de şedinţe, angajări etc.

teanc de ziare

În compensaţie, presa locală a fost îngăduitoare cu şefii celor două instituţii, astfel încât articolele negative la adresa primarului Ion Lungu şi a preşedintelui CJ Suceava Gheorghe Flutur au fost extrem de rare.

Dacă cifrele vehiculate sunt reale nu ar fi o problemă, mai ales că o parte din proiecte, chiar şi europene, stipulează obligativitatea publicării unor anunţuri în presa scrisă sau spoturi publicitare în audio-vizual. Problema apare când aceşti bani reprezintă de fapt publicitate mascată pentru şefii trecători ai unor instituţii.

Nu mi se pare deloc în regulă ca un ziarist să nu poată critica acţiunile primarului sau preşedintelui Consiliului Judeţean doar pe motiv că instituţiile conduse de aceştia au contracte de publicitate cu un ziar sao televiziune.

Până la urmă, banii care ajung în media de la instituţiile publice sunt din buzunarul fiecărui contribuabil, şi nu vreo moştenire de familie a lui Flutur, Lungu sau oricare alt politician aflat într-o anumită funcţie.

Dacă între banii din publicitate şi imaginea favorabilă zugrăvită pentru şefii de instituţii din Suceava există măcar o singură legătură, atunci situaţia este extrem de gravă.

Înseamnă că acei şefi de instituţii au ceva de ascuns. Afaceri de familie, bani publici oferiţi preferenţial, licitaţii trucate şi legi încălcate, sunt doar câteva din aspectele pe care aproape nimeni nu are interesul să le divulge.

Cui ajută minciuna? Unui număr restrâns de oameni, care va ajunge să pună mâna pe putere şi apoi va râde în nas celor păcăliţi.

Presa ar trebui să se opună acestor artificii ilegale. Sunt convins că încă o mai poate face. Acum, cât încă nu este prea târziu, până nu va fi aservită total, deşi semnele sunt tot mai negre.