Proprietăţi şi acuzaţii de luare de mită
Onorabilul director al Colegiului de Informatică Suceava, nimeni altul decât profesorul Virginel Iordache, a avut o cumpănă serioasă în urmă cu câţiva ani.
Mai exact, un dosar penal pentru luare de mită în calitate de dascăl. Plângerea a fost formulată de o femeie din Negrileasa-Stulpicani, care-l acuza pe Iordache că i-a cerut bani în schimbul unui ajutor pentru fiul ei. Cum acesta nu s-a materializat, femeia a depus plângere la Poliţie şi Parchet şi doar după mari intervenţii fostul preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Suceava a scăpat basma curată. Banii luaţi au fost returnaţi, plângerea retrasă, iar Virginel Iordache şi-a consolidat cariera profesională şi politică.
Zvonuri despre implicarea lui Virginel Iordache în „ajutorarea” unor elevi în perioada în care ocupa funcţia de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava au mai existat, niciodată acestea nefiind dovedite.
Totuşi, din modestul salariu de profesor, ex-liderul social democrat a reuşit să achiziţioneze o serie de proprietăţi. Fireşte, nu pe numele său, ci al părinţilor. Pe lângă teren, părinţii acestuia s-au ales şi cu o casă la Dumbrăveni, acolo unde actualul director al Colegiului de Informatică merge periodic.
Terenuri au mai existat şi în alte zone ale judeţului. La Pojorâta a fost cumpărat un teren, iar cel de la Şcheia a şi fost înstrăinat între timp.
Concluzia: ce bine e să fii profesor în Suceava.
Aveam impresia ca acest Iordache este un avar, apartamentul de pe George Enescu este pe numele amantei,Grigoras Gabriela……saracul de el.
Pai se poarta la PSD,este trendy sa ai amante,sa porti bratari si lanturi de aur groase ca obrazul lor de oameni de afaceri persecutati si tinuti la bait de DNA. La momentul potrivit,cand fructul este copt, se face o trecere frumoasa pe sestache la partidul care reformeaza si modernizizeaza Romania ca pe caii cu tignafes… (Nato,daca nu stii ce e aia „tignafes”, sa nu te bagi in vorba, ca te faci iar de kkt,intreaba si tu la partid,se uita aia pe Google si iti spun) Acum cateva zile Sandrinio scria in „Monitorul” ceva despre procesul lui Titi Petrea – daca il cauta la flota ii gasea precis doua luntre in care sta confortabil cu kurul sau de pesedist persecutat dar bagat in afaceri cu fluturistii pana la gat si chiar mai sus…
De unde si vorba aia,pe care a spus-o Hegel,mi se pare: Ce stie tot satul nu stie barbatul…
E clar vremurile bune cand nimeni nu avea tupeul sa se lege de oamenii care au putere au disparut , Baselu a sctricat Tara asta nici nu imi vine sa cred unde am ajuns , in fiecare zi vad la TV cum sunt facute controale , cum oamenii care iau spaga sunt dusi la DNA si arestati , e clar atatea abuzuri nu au mai fost de 400 de ani !
O sa treaca si aceste vremuri grele la care sunt supuri sarmanii cetateni care doresc sa isi mai rotunjeasca salariile luin spaga asat e sigur !
Culmea democratiei si spiritului civic va fi aceea in care Basescu se va autodenunta,la o ora de varf,pe B1 TV,va plange pe umerii lui Cristoiu si va lasa lui Turcescu o copie de 100 de pagini cu toate faptele sale penale,fara numele vapoarelor vandute care ar mai necesita 100 de pagini.
In rest – e frumos cum joaca pedele cu nato si pseudo-nato,e o dialectica foarte fina,pentru prosti ca ei. Pregatiti-va ,domnilor pedelisti,bunditele cu blana de sobolan,potrivite pentru judetul Vaslui,parte componenta a regiunii Moldova… „Ce esti,tu,mai nato?”
„Ce sa fiu – raspunde editia cretina a susnumitului – sunt moldovean-de-nord-est ,sa traiti !”
E o idee buna kuku faza cu Basescu sunt sigur ca ar merge si pe la Antene sau la Realitatea numai ca pe acolo le curg mucii lui Antonescu si a lui Ponta si nu mai e loc si pentru el . –
Am ramas blocat cand am auzit ca si Tatuca Iliescu il apara pe Rege – credeam ca le-am auzit pe toate dar se pare ca nu e asa .
Cat despre regionalizare vezi ca si USl-ul a aprobat regionalizarea numai ca nu doreste desfiintarea judetelor adica nu se schimba mai nimica doar ca mai apare un smecher ca sef pe 6 judete , Romanii au votat reducerea numarului de parlamentari si o singura camera – ei o sa faca 2, ca na votul celor ca au fost la referendum nu conteaza – a da si schimbarea se v-a face dupa 2016 ca doar lucrurile importante au nevoie de timp :)) 2016 daca suntem cuminti – fireste
Saracu! Mare victima,mare om,mare caracter,soro,bietul base…. Sa nu poata el merge la Antena 3 nici macar beat,pizdai tu seama??
Poate insa sa mearga la Taraf sau la Etno, asa ca vezi sa nu ramai blocat (mie imi pare ca esti…)
Ce intelegeti voi din regionalizare e alta poveste,abia astept sa-l prinda iesenii pe guvernatorul flutur, sa-i aplice frectia pe care intentionau sa i-o aplice pe 24 Ianuarie a.c.,anume lui, unui kurvoi regional precum si unui chior aflati pe-acolo… Ca aia sunt prosti da’ multi sau multi da’ prosti dar ei o sa se kische in bundita lui kitsch iar el in iţari – scuzati limbajul de marinar si bisnitar republican,carevasazica antimonarhist.
Mai NATO, aici, in propozitie e vorba de JORDACHE, ce tot ai cu Cristoiu,Turcescu si etc.
Voi cam bate-ti campii…..,Carcalete se pare ca, se face ca nu citeste aceasta pagina….asa ca zvonurile circula?
apartamentul de 100 de mp, si l-a luat din modestul salariu de profesor sau nu a inapoiat toti banii femeii din Negrileasa?
acest individ fura de se zbiceste pielea pe el, sfidant tot ce inseamna autoritati, articolul trebuie sa ajunga pe masa ministrului.
Ha,ha! Poate pe masa vreunui procuror,sa-l mai inmoaie in baiţul in care este ţinut si stimabilul Titi Petrea pâna i se ofileste dalia… Ce sa faca ministrul cu articolul?? La cât este de tehui si de tolomac,ministrul cu studii dubioase ar putea sa creada că i s-a servit masa si sa haleasca articolul ca pe o salata.
iordache si-a cumparat apartamentul lui MARZA, doi excroci tolerati de P.S.D. , asa cum Iordache i-a inapoiat banii doamnei Scheuleac, va veni timpul cand domnul MARZA va inapoia banii pe care i-a colectat in campania electorala ducandu-i acasa si nu la partid.
astept sa se autosesizeze organele abilitate, domnule Sandrinio ar trebui sa aveti ceva mai mult curaj si sa publicatiile despre acest IORDACHE in MONITORUL sau nu aveti curaj. PACAT, MARE PACAT
Domnule Kuku, lui Iordache o sa i se ofileasca trandafirii.
De acord,chiar si vrejul,numai ca, mâine-poimâine,si el si cei asemenea lui se vor da loviti in aripa,mari ilegalisti pesedisti care au luptat cu fiara,isi vor cadorisi haremul – adicatelea cadânele si odaliscele – cu verice functii cuplate la sugiucul bugetar.
In timpul acesta marii lor lideri impart functiile si gradele,isi fac iluzii si planuri in care,desigur,elementul cadastral are imporatnta sa – ca daca n-avem vile le vom face,dealuri mai sunt ca sa scriem cu oile noastre de bine despre ai nostri… Vi se pare cunoscut?
Domnule Kuku, Iordache deja se da lovit in aripa pe la partid. Domnu MARZA VREA SA-I DEA O FUNCTIE NUMAI CA NU MAI POATE.Cat despre harem ,il are,.nu duce lipsa..
Domnule SANDRINIO,pe cine tocmeste IORDACHE sa-i ascunda articolele,uitati-va pe blogul sau si ve-ti vedea.
da am auzit, Marza vrea sa-l puna macar -TREZORIER- LA ORGANIZATIA JUDETEANA, pe IORDACHE, au nevoie de bani nenorocitii.
Luciane, o sa astepti mult si bine, se pare ca cei de la DNA sunt ocupati.
domn MARZA se va lepada foartecurand de falsul prieten VIRGINEL IORDACHE,CIRCULA PRINTRE PROFESORI O STIRE DE ULTIMA ORA.LA SPIRU nu se gaseste foaia matricola a cui?????? da,da.da…..ati ghicit a lui VIRGINEL IORDACHE.DOAMNA chira ce puteti sa ne precizati despre aceasta situatie.
Bai iordache da-mi voie sa i8ti spun ca PRIMARUL LUNGU este un mare domn iar tu un mare…cacanar….cum ai putut sa-i faci fel de fel de sicane in campanie publicandu-i notele .Tu te gandeai la falsurile pe care le-ai facut cu foaia ta matricola.Cat o sa mai tina anetuta dosarele la cheie?
in final as vrea sa va relatez cat de mult au
Unul la altul:tinut aceste fosile .Mai VERGINEL eu GAVRILUTA MARZA VREAU SA TE INSTALEZ DIRECTOR LA DIRECTIA DE HANDICAPATI.
De ce se agita cei de la info?Inca de pe vremea cand era Lucian Lungu directorul acestui liceu se stia ca singura foaie matricola care lipseste este a lui Iordache.Poate ne spune de ce o tine ascunsa?
Mai Jordachel iar te dai vedeta in ziarul OBIECTIV? Te asteptam la MONITORUL, ca sa ocupi cca 3 pagini, pentru a ne povestii despre problema ta personala , problema despre care -din prea mult bun simt , care iti lipseste cu desavarsire , nu ai putut vorbi. Hai da-i drumul,daca nu vorbesti tu o sa vorbeasca altii. Ce spui?
Am sa va povestesc eu despre problema personala al tatalui meu-VITREG-Virginel Iordache.Dupa ce a divortat, divort pronuntat din vina exclusiva a scumpului meu tata vitreg, pentru ADULTER, s-a resemnat in bratele mamei mele bune GABRIELA GRIGORAS.
Ce spui? Nu se poate, din cate am auzit eu pe la Judecatoria Suceava, un an de zile tatal tau vitreg din proces in proces a sustinut ca DOAMNA, Gabi,este doar colega lui. Cum e Eliza?
Tatal meu vitreg locuieste pe str.Ilie Ilascu impreuna cu mama mea intr-un apartament cumparat de la d-nul SAVU.Cine este d-nul SAVU? Este asociatul lui MIRCEA MARZA. In foarte scurt timp o sa va dezvalui despre marea tranzactie imobiliara facuta hoteste cum numai Marza si IORDACHE se pricep.
Mai ELIZA tu esti invidioasa ca astia te-au lasat in mini apartamentul de pe George Enescu?
Eliza ce se intampla cu IORDACHE daca se modifica Codul Civil? Apropo tu ce ai facut in sesiune, nu prea ai avut chef de invatat?
Cu Iordache nu se intampla nimic, poate sa fure cat vrea, sa ia mita cat poate,stai linistita Eliza.
Eliza, de ce a lasat-o tatu pe mata?
Umbla prin papusoi cu Iordache.
trebuie sa-i multumesti mamei tale, daca nu umbla prin papusoi cu Iordache tu circulai pe jos.Asa mergi cu golful.
este opinia ta sau a partidului? Cred că oamenii trebuie convinşi că, participând la asociaţia de dezvoltare intercomunitară «Zona metropolitană Suceava», nu au nimic de pierdut, administraţia comunei Şcheia rămânând aşa cum este la momentul acesta”, a reliefat Iordache, solicitând reînnoirea invitaţiei către comuna Şcheia, pol puternic industrializat din prejma reşedinţei de judeţ.
incepe sa miroase