Shares

Aţi mai auzit ceva despre deputatul Radu Surugiu în ultima vreme? Nu că ar fi fost foarte activ vreodată pentru electoratul din judeţul Suceava care l-a trimis în Parlamentul României.

Ei bine, de ceva vreme, acesta a început să-şi reamintească de Suceava, dar nu pentru că s-ar da în vânt după acest judeţ şi după mulţi dintre oamenii din organizaţia judeţeană a partidului, ci din cu totul alte motive. Mult mai personale.

Potrivit ultimelor informaţii, Radu Surugiu urmează să fie demis din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Piatra Neamţ, ceea ce se traduce prin „Pa, pa candidatură” în acest judeţ.

radu surugiu

Şi cum singura variantă de a mai prinde un loc de parlamentar este Suceava, Radu Surugiu s-a întors în locul pe care l-a abandonat de bună voie şi nesilit de nimeni.

Se pare că principalul său susţinător este Marius Ursaciuc, primarul din Gura Humorului, şi posibil Dumitru Pardău, noul co-preşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a PNL.

Vor fi suficiente aceste două voci pentru a-l impune din nou pe Radu Surugiu într-o funcţie de demnitate publică? Eu sper că nu, iar argumentul este acela că nu s-a zbătut aproape deloc pentru a demonstra că merită să reprezinte judeţul Suceava.

Dar, încurcate sunt Căile Domnului şi, mai ales în politica de la noi, nimic nu este bătut în cuie.