Shares

Primarul Lungu al II-lea, adică al doilea mandat, a venit astăzi special din concediu pentru a ţine conferinţa de presă săptămânală organizată la această instituţie. În zilele de pauză a avut câteva revelaţii pe care a ţinut să ni le aducă la cunoştinţă şi nouă, muritorilor de rând.

Ce a constatat Ion Lungu cât a lipsit de la Primărie. Că sucevenii au un disconfort creat de „bortilirea” sistematică a târgului şi că nu se lucrează cum ar trebui. Mai exact, după ani şi ani de când s-a tot spus că cel mai corect ar fi să se lucreze simultan la refacerea canalizării, a conductelor de apă şi a celor de termoficare de pe o anumită stradă, ideea a fost împărtăşită, în sfârşit, şi de ultimul ales al Sucevei.

lungu in tricou

De ce a fost nevoie de câţiva ani pentru această revelaţie vizibilă la tot pasul nu ştiu. La fel cum nu ştiu de ce a fost nevoie ca primarul Lungu să-şi întrerupă concediul pentru a participa la această conferinţă de presă.

Viceprimarii rămaşi pe baricadele Primăriei or fi muţi, surzi sau nu ştiu să vorbească? Ar fi singura explicaţie pentru care un şef de instituţie abandonează soarele, distracţia sau ce-o mai fi ales să facă în concediu pentru a veni să comunice nişte lucruri banale, până la urmă, şi pe care le putea anunţa foarte bine şi peste o săptămână. Aş fi înţeles să-şi întrerupă concediul în cazul unor probleme serioase, cum au fost inundaţiile de anul trecut şi care s-au lăsat cu pagube imense.

Eu cred că primarului Lungu îi era dor să se vadă prin ziare şi pe la televiziuni, pentru că altă explicaţie nu găsesc.

Dar, dacă tot a avut o astfel de revelaţie în concediu o soluţie ar fi ca Ion Lungu să stea cât mai mult departe de biroul său din incinta Primăriei. Poate în felul ăsta se va lucra şi cu capul prin târgul nostru minunat şi nu vom mai avea străzi sparte de trei ori pentru lucrări care s-ar putea realiza simultan.

Ar fi mai bine şi pentru nervii noştri, dar şi pentru bugetul Primăriei care trebuie să asfalteze şi să reasfalteze după fiecare săpătură.