Revine Oliver Măciucă la „Doi şi-un sfert”?
La numai un an şi o lună după ce a părăsit conducerea structurii „Doi şi-un sfert” Suceava, comisarul Oliver Măciucă este aproape de a reveni în funcţie.
Cel care i-a luat locul începând cu 1 iulie 2009, subcomisarul Cristian Macsim, a fost mutat, cu acordul său, la conducerea „Doi şi-un sfert” Iaşi.
Nu se ştiu exact substraturile schimbării lui Macsim, dar o explicaţie ar putea rezida din filiera care l-a propulsat în fruntea acestei instituţii de o importanţă strategică. Din informaţiile pe care le deţin, de acum fostul şef al „Doi şi-un sfert” Suceava a reuşit să obţină postul cu ajutorul celor din conducerea organizaţiei locale a PSD. De altfel, perioada în care s-a produs instalarea sa în funcţie coincide cu prezenţa PSD la guvernare, când conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor era deţinută de un social-democrat, Dan Nica. Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) sau „Doi şi-un sfert” este cunoscut ca un izvor esenţial de informaţii, aşa încât lupta pentru şefia acestui serviciu a fost şi va rămâne acerbă.
Despre cel care se vehiculează că va prelua conducerea instituţiei, se ştie că este un apropiat al actualului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ.
Comisarul şef Oliver Măciucă a mai condus structura teritorială a „Doi şi-un sfert” Suceava timp de patru ani, din 2005 până în 2009, iar după instalarea lui Cristian Macsim a trecut la IPJ Suceava, pe postul de şef al Serviciului de Ordine Publică.
Dacă plecarea subcomisarului Cristian Macsim a fost confirmată oficial, venirea comisarului şef Oliver Măciucă în fruntea „Doi şi-un sfert” este deocamdată incertă. Totuşi, probabilitatea revenirii lui Măciucă în această funcţie este destul de mare, iar dacă zilele următoare va fi numit oficial nu ar mira pe nimeni.
oliver e baiat destupat,abil. macsim a excelat prin amendarea politistilor care foloseau calculatoarele personale prin birouri,un frustrat(s-ar plinge soata P.S.D.-ista) ,dar la iasi o s-o palpeze cu toate sustinerile lui din I.G.P.R. Il ia si pe marincuta? sau asta doar i-a ridicat mingea la fileu lui todirut?