Brigada Diverse

Revoltă într-un cartier rezidențial nou din municipiul Suceava după creșteri neanunțate de tarife

Revoltă printre locuitorii unui cartier rezidențial în plină dezvoltare din municipiul Suceava. Oamenii s-au trezit că au fost băgați pe un grup de whatsapp înființat zilele trecute, iar în afara amabilităților de început au intrat brusc în realitatea tulburătoare care îi aștepta. Administratorul cartierului i-a anunțat de creșteri tarifare la diferite servicii, asta deși acest subiect nu a fost discutat în prealabil. Mai exact, taxa de administrare a crescut de la 20 la 50 de lei. În plus, a apărut și o taxă fixă pentru curățenia scării. Atenție însă. Aceasta nu se plătește la numărul de persoane și la cei care locuiesc efectiv în imobil, ci la suprafață. Astfel, pentru o garsonieră taxa este de 30 de lei, crește la 50 de lei pentru un apartament cu două camere și ajunge la 65 de lei la un apartament cu trei camere. În plus, locatarii vor plăti mai mult și pentru curentul de la iluminatul scării. Tarifele practic impuse, fără nici un fel de consultare, au creat rumoare printre cei câteva sute de oameni care locuiesc deja în acest cartier, care cer acum explicații pentru tot ceea ce se petrece. Oamenii consideră că nu este firesc ceea ce s-a întâmplat și spun că dacă nu vor primi explicații pertinente din partea administratorului asociației de locatari iau în calcul și alte acțiuni, inclusiv în Justiție. Cartierul respectiv este situat în Burdujeni, undeva mai sus de strada Aleea Dumbrăvii.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Și la asociația 25 taxa pentru curățenia de pe scara se plătește tot la suprafața apartamentului. E așa de ani de zile. Este absurd dar din păcate legal, conform legii cheltuielile comune se pot împărți după mai multe criterii, fiecare asociație putând opta pentru un anumit criteriu ( Nr persoane, suprafața apart sau Nr de apartamente)

Back to top button