Shares

La Spitalul Judeţean Suceava au revenit vremurile de altădată. Nu alea când erau medicamente şi pacienţii mai credeau încă într-un act medical de calitate, ci zilele când se cotizează pentru orice.

Ultima mare colectă a avut loc acum câteva săptămâni. A fost iniţiată de managerul Vasile Rîmbu şi executată cu slugărnicie de sindicate.

Pentru a reface parcul din faţa Spitalului Judeţean, Rîmbu s-a gândit că cel mai potrivit ar fi să apeleze la angajaţii din subordinea sa. Le-a cerut celor din sindicate să-l sprijine, iar aceştia au făcut-o fără să crâcnească. Pensionara Anca Cibireac, liderul sindicatului constituit la nivelul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, a strâns semnături de la toţi oamenii, prin care aceştia îşi exprimau acordul pentru a contribui cu o anumită sumă de bani. Este vorba de 20-30 de lei în cazul infirmierelor şi asistentelor şi câte 50 de lei în cazul medicilor. Banii s-au adunat în cadrul unei chete care viza renovarea parcului din curtea Spitalului Judeţean Suceava.

Aproape nimeni nu a avut curajul să refuze birul, iar justificarea pe care Vasile Rîmbu a dat-o a fost seacă: „Aşa cum luaţi şpagă trebuie să daţi şi bani pentru parc”. Dacă managerul atotştiutor este la curent că oamenii din subordinea sa fac lucruri necurate de ce nu o fi sesizând Parchetul şi Poliţia? Preferă să fie părtaş la aceste furturi sau vorbeşte doar ca să se afle în treabă? Eu cred că ştie câte ceva.

Cu banii adunaţi de la cei aproape 1.300 de salariaţi ai Spitalului Judeţean Suceava, adică în jur de 10.000 de euro, prin parc s-a arat un pic, s-au mai curăţat câţiva copaci şi cam atât. Ciorile, în schimb, au rămas la fel de numeroase şi gălăgioase. Şi când te gândeşti că omul merge la spital pentru a se trata de boli, dar la concertul pe care-l dau ciorile de câteva ori pe zi au toate şansele să plece cu ceva probleme la cap.

Până una alta, taxa „Rîmbu” s-a dovedit utilă doar pentru ciori, care au acum un mediu propice de dezvoltare. Este posibil însă ca din maşina şi din biroul său, managerul general al Spitalului Judeţean Suceava să nu audă croncănitul ciorilor. Poate o plimbare prin parcul refăcut cu bani strânşi cu japca nu i-ar strica.