Shares

În seara asta a avut loc un nou miting de protest la Suceava.

S-au adunat din nou aproximativ 200 de oameni care au strigat lozinci împotriva actualei guvernări. Au fost vizaţi şi oameni politici locali, recte Gheorghe Flutur şi Ion Lungu, ale căror poze au fost arse împreună cu cele ale lui Traian Băsescu, Elena Udrea şi Emil Boc.

Nimic spectaculos până aici. E apanajul unei democraţii reale să permită şi astfel de manifestări, iar zilele următoare vom asista, probabil, şi la alte acţiuni ostile la adresa actualei clase politice aflate în fruntea ţării.

M-a frapat însă altceva în tot acest vacarm de urlete şi contestaţii, mai mult sau mai puţin argumentate, dar democratice.

Şi anume lipsa din faţa Prefecturii Suceava a oamenilor care în 1989 se ridicau împotriva regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu. Fireşte, oamenii aceştia care trebuie apreciaţi şi respectaţi, au o opinie vizavi de ceea ce se petrece astăzi. Faptul că nu participă la acest proteste nu cred că ţine de frigul de afară şi vârsta pe care cei mai mulţi dintre ei o au.

Ţine de faptul că oamenii consideră că democraţia câştigată acum 22 de ani există, şubredă şi balcanică aşa cum e ea, dar există. Şi mai ţine şi de altceva. De frică. Da, da. Chiar dacă nu o să vă vină să credeţi, o parte dintre oamenii cu care am vorbit astăzi, şi care în 1989 şi-au riscat viaţa, se tem să vorbească deschis.

Sunt încă activi la diferite instituţii bugetare ale statului şi, pentru că la vremea schimbării nu au ştiut sau nu au vrut să tragă de ciolan, acum ocupă funcţii de subordonare. Iar o poziţie oficială exprimată prin ziare le-ar aduce deservicii şi probleme.

Poate că era ceva de neimaginat acum 15  sau 20 de ani, dar uite că se poate. Dacă acestor oameni le e frică să se exprime liber, oare s-a murit degeaba în 1989? Sau poate e doar o meteahnă românească de care nu vom scăpa niciodată oricât de democraţi vom fi.