Scârba, cuvântul cu care este asociată actuala campanie electorală

Cea mai jegoasă campanie electorală din istoria post-decembristă a României este pe ultima ei turnantă. Ceea ce se petrece la nivel național nu diferă absolut deloc cu evenimentele din teritoriu, de la Suceava mai exact. La nivel local mizeriile au fost aruncate cu precădere de PSD, dar nici PNL nu s-a lăsat mai prejos. Nu vreau să dau nici un nume, pentru că toți politicienii suceveni s-au coborât în această mocirlă, una din care nu vor mai ieși niciodată, indiferent de ceea ce vor face ulterior. Modul în care au ales să acționeze nu le face cinste deloc, ba, mai mult, nu duce decât la o îndepărtare și mai tare a oamenilor de ceea ce înseamnă politicieni și alegeri. Dimpotrivă, îi aruncă pe alegători în direcția AUR și SOS, pe cei care își mai doresc să voteze. Anticipez un absenteism destul de mare la alegerile din următoarele trei duminici, iar asta este o consecință directă a diluării calității oamenilor politici. Scârba este cuvântul cu care populația asociază alegerile din acest an, iar senzația este că se poate și mai rău.