Bârfe

Şpagă de 1.000 de euro pentru un hectar de pădure

Jaful şi tăierile ilegale de păduripar să fi devenit o modă în ultimii ani în Suceava. Din păcate, printre cei care sunt implicaţi în acest fenomen nedorit se găsesc şi primari, oameni puşi să apere legalitatea.

La Izvoarele Sucevei, de exemplu, un loc uitat de lume sau unde se agaţă harta în cui cum se spune în limbaj popular, aproape oricine poate deveni proprietar de pădure. Se ştie şi preţul exact care trebuie plătit. Oamenii din sat vehiculează suma de 1.000 de euro pentru un hectar de pădure, bani care se recuperează apoi din explotarea materialului lemnos.

Modalitatea de obţinere a pădurii este simplă. Se inventează o rudă care a trăit acum jumătate de secol, de preferinţă evreu sau german şi apoi se merge în instanţă cu martori falşi, iar reconstituirea dreptului de proprietate devine o formalitate.

padure izvoarele sucevei

Şi totul cu largul concurs al celor din Primărie, „stimulaţi” pentru a nu ridica probleme „moştenitorilor”.

Ultimele zvonuri îl dau ca mare latifundiar pe primarul Mihail Mechno, care recent ar fi intrat în posesia a 30 de hectare de pădure, dar nu direct, ci prin socrii săi.

De fapt, sătenii spun că terenul a aparţinut unui neamţ care a plecat în Germania înainte de război şi a renunţat la toată averea în favoarea statului român. Acel personaj ar fi primit despăgubiri de la statul german în baz unui acord cu statul român, iar acum, terenul a fost retrocedat deşi nu se impunea acest aspect.

Oricum, afacerile cu păduri sunt de notorietate la Izvoarele Sucevei. Ioan Habur, unul dintre foştii primari din Izvoarele Sucevei, a fost cercetat şi trimis în judecată pentru fapte similare, mai precis pentru că în perioada 1992-2004, cât a condus comuna, a întocmit în fals 54 de documentaţii de reconstituire a dreptului de proprietate. Prin aceste golăneli, prejudiciul calculat la nivelul anului 2005 era de peste 7 miliarde de lei vechi.

Dosarul lui Habur s-a plimbat pe la mai multe instanţe, a fost restituit la Parchet, iar oamenii din Izvoarele Sucevei au ajuns la concluzia că este mai sănătos să dai şpagă şi să obţii pădure decât să fii cinstit.

Izvoarele Sucevei e un punct sensibil pe harta retrocedărilor din judeţul Suceava, un loc unde se învârt mulţi bani negri din afacerile cu material lemnos.

Din păcate, nimeni nu pare prea interesat să stopeze acest jaf şi să pună ordine atât în privinţa retrocedărilor cât şi a exploatărilor.

Articole asemănătoare

2 Comentarii

  1. frumoasa legenda.o fi legenda lui manole ziaristul?!?
    cat timp oamenii aia nu au nici un mijloc de existenta decat jaful din padure, va exista coruptie si paduri taiate…….dat-le o alternativa sau bagati-i pe toti la zdup……..

    1. „betivane”,esti in eroare totala;nu de supravietuirea omului simplu vorbesteSANDRINIO,om care aduna crengi sau chiar mai fura cite un copac ci de jaful organizat,sistemic si sistematizat.DE JAFUL IN STIL MAFIOT, CU SPRIJIN POLITIC ,CU ACTE FALSE etc.etc.Esti orbit de invidie,prostie,ura si impotenta.SE potriveste perfect pseudonimul!!!Daca mai esti si ziarist este evident ca te comporti ca o tirfa bleaga si bolnava.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button