Brigada Diverse

Teren de tenis cu gard la purtător

Suceava va avea prima zonă de agrement, iar acest lucru a fost anunţat cu mare tam-tam de edilul şef Ion Lungu.

Deşi, inițial, era programată deschiderea oficială a zonei de agrement Tătăraşi pe data de 1 mai, la insistențele cetățenilor, am decis să facem inaugurarea vineri, 13.04.2018, ora 14,00, de Izvorul Tămăduirii. Vă așteptăm dragi suceveni, să ne bucurăm de deschiderea primei zone de agrement din municipiu”.

Textul de mai sus este publicat de primarul Ion Lungu pe propria pagină de facebook. Până aici toate bune şi frumoase, cu câteva mici completări. Investiţia a costat 6,6 milioane de lei, iar aici este inclus şi un teren de tenis unic în lume.

Pentru că a fost proiectat aiurea este mai scurt şi nu poate fi utilizat pentru tenisul de câmp. Bine, partea a doua e că despre meciuri de dublu nici nu poate fi vorba pentru că nu e nici suficient de lat.

teren tenis

Practic, între linia de fund şi gardul din spate este o distanţă de aproximativ jumătate de metru. Din acest motiv nu poate fi folosit nici măcar la fotbal cu piciorul.

Pe scurt, la Suceava s-a inventat terenul de tenis mai scurt, cu gard inclus. Oare dacă tot s-au băgat atâţia bani era greu să fi făcut ceva de calitate?

Stau şi mă uit, mă minunez şi iar mă uit şi tot nu-mi vine să cred ce văd. Apropo, ştie cineva cine e proiectantul? Aşa, ca fapt divers.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Chiar nu ma intereseaza cine e proiectantul, doar poate ca sa-l arat cu degetul pe strada ca e un prost care a facut o facultate degeaba, daca nu stie sa se documenteze inainte de a proiecta ceva. O simpla cautare pe google iti da dimensiunile terenurilor de tenis.
    Wikipedia: „Dacă lungimea efectivă a terenului este de 23,78 metri, Federația Internațională de Tenis recomanda o lungime totala a suprafeței amenajate de 37 de metri, adică cel puțin 6,4 metri dincolo de fiecare linie de fund a terenului. În ceea ce privește lățimea, dimensiunea recomandată a incintei este de 18 metri, adică intre 3,50 si 3,65 metri suplimentari dincolo de marginile laterale ale terenului, necesare bineînteles jucătorilor pentru a ajunge la mingiile care trec de marginile terenului de tenis.” Deci 6,4 m + 3,5 m laterale?
    Ceea ce m-ar interesa insa, e cine a fost cel care a aprobat „proiectul”. Cum l-a verificat? Ce salariu are si pentru ce-l ia? Daca e o gasca de incompetenti, cine sunt aia? Ce masuri se vor lua pentru remedierea situatiei?

Citiți de asemenea
Close
Back to top button