Brigada Diverse

Tinerii, păcăliţi de Primăria Suceava

Un mare proiect prezentat drept un mare ajutor oferit tinerilor suceveni este pe cale să se transforme într-un fiasco total. Este vorba de cartierul care se construieşte la ieşirea din Suceava, spre Plopeni, pe Dealul Mănăstirii, şi care a demonstrat neputinţa, neglijenţa şi lipsa de implicare a celor din Primăria Suceava.

La trei ani de la atribuirea terenului, zeci de case au fost ridicate şi arată ca nişte fantome pe un deal. Nemulţumirile proprietarilor cresc de la o zi la alta, mai ales că tot ce se petrece acolo pare desprins dintr-un film de prost gust, regizat de neaveniţi.

Totul a început pe dos, cu carul pus înaintea boilor. În loc să traseze drumurile pe care proprietarii vor putea ajunge la casele lor, cei din Primăria Suceava le-au permis mai întâi să ridice construcţiile. Aşa se face că o parte dintre proprietari pot ajunge la casă doar prin curtea vecinilor, dar situaţia va deveni şi mai dramatică în momentul în care fiecare va dori să-şi închidă curtea cu un gard.

cartierul tineretii

Lucrările de racordare la reţeaua de electricitate merg cu viteza melcului şi se speră să fie finalizate în acest an. Despre apă şi canalizare se ştie că ar urma să fie date în folosinţă prin 2012, adică într-un an electoral. Până atunci, cei care vor să se mute vor trebui să-şi construiască singuri fântâni şi fose ecologice. Dar dacă toţi proprietarii vor recurge la această variantă ce rost vor mai avea lucrările pentru introducerea apei şi a canalizării?

Între timp, cei mai mulţi dintre proprietarii care şi-au ridicat case pe Dealul Mănăstirii plătesc rate prin bănci şi se uită cum în jurul construcţiei cresc bălăriile. Sunt şi cazuri mai grave, de oameni care plătesc rate la bănci şi mai stau şi cu chirie, acolo unde dau alţi bani.

Pentru că totul a fost gândit prost de la început, lângă câteva case se deschide un hău, creat de constructori odată cu lucrările pentru realizarea drumurilor. Orice alunecare de teren le va fi fatală, iar casele se vor prăbuşi automat. Nu mai puţin adevărat este că nici accesul în curte nu se mai poate realiza în condiţii normale.

Sătui să aştepte ca Primăria să-şi respecte obligaţiile din contract, adică să tragă electricitate, apă şi canalizare şi să realizeze drumurile, mulţi proprietari au renunţat la cei 3 ari de teren daţi în folosinţă gratuită. Din cele 300 de parcele, doar pe aproximativ 60 s-a construit ceva, alţii nu au venit să le ia în primire pentru a nu intra sub incidenţa legii care îi obligă să toarne măcar fundaţia în maxim doi, iar o altă categorie, aşa cum spuneam, a renunţat la teren.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Trebuia in primul rand sa dea macar 4 ari, nu 5 cum era prevazut prima data in lege, dar nici 3 pe un teren abrupt, ca sa aiba si omul unde desfasura cat de cat, sa aiba umpic de curte unde sa isi intoarca masina si sa faca un loc de joaca pentru copii. De modul in care s-au construit acele case, cu generatoare de curent, cu bazine de apa, cu masini care s-au rasturnat…nici nu mai aducem vorba. Este batae de joc la adresa cetatenilor si mult populism. Au obligat dar nu si-au asumat si obligatii. Ma intreb, daca d-l primar si-ar fi construit din bani proprii sau luati din banca o casa pe 3 ari de rapa, si si-ar fi batut joc de el primaria, ce ar fi facut?! Poate ii vine mintea la cap si ne convoaca la o sedinta intre 4 ochi, nu cu ravase trimise la domiciliu pentru exonerarea de raspundere a primariei.

Back to top button