Shares

Presiunile care se fac asupra primarului din Gura Humorului Marius Ursaciuc au fost resimţite cu vârf şi îndesat de şeful său direct pe linie de partid. Alexandru Băişanu preşedintele PNL Suceava a fost contrat direct de Marius Ursaciuc, afront care pentru orice alt membru al partidului ar fi însemnat automat excluderea.

Merită urmărit ce se va petrece în continuare în organizaţia judeţeană a PNL Suceava şi mai ales dacă Băişanu va reuşi să-i ţină în mână pe răzvrătiţi. Marius Ursaciuc este unul dintre oamenii cu state vechi de plată în partid, care a adus multe voturi în fiecare campanie electorală, aşa încât să-l arunci ca o măsea stricată ar putea echivala cu marea schismă.

Preşedintele PNL Suceava ştie cum stă situaţia, iar acesta este şi motivul pentru care nu a reacţionat astăzi, când primarul din Gura Humorului l-a contrazis făţiş în cadrul unei conferinţe de presă.

Concret, Alexandru Băişanu a susţinut că proiectul pârtiei de schi din Gura Humorului este o afacere 100% liberală. Ştiind în ce barcă se află şi cine împarte dreptatea pe moment, Ursaciuc a replicat şi a spus că fără Gheorghe Flutur nu se făcea nimic.

Ceea ce uită Marius Ursaciuc să spună este că în timpul guvernării Tăriceanu, în perioada în care Gheorghe Flutur plecase deja de multă vreme din PNL, de la Bucureşti a primit fonduri uriaşe pentru acest proiect. Meritul lui Flutur în anii 2007-2008 a fost nu zero, ci mult negativ, pentru că toţi liberalii care auzeau de el erau în stare să-l omoare de mai multe ori pentru că i-a trădat. Din păcate, Ursaciuc nu a reuşit să finalizeze proiectul, iar acum stă la mâna altora.

Mai bine zis a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava şi a ministrului Dezvoltării şi Turismului, inegalabila Elena Udrea. Primăria Gura Humorului este într-o jenă financiară puternică, iar salvarea poate veni de la duşmanii lui Alexandru Băişanu, adică membrii de vază din PD-L. Un prima semn de pace i-a fost transmis lui Ursaciuc la ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, când prin voia lui Flutur către Gura Humorului s-a direcţionat o sumă consistentă de bani, comparativ cu celelalte oraşe care au reclamat probleme financiare. Sâmbătă, la inaugurarea pârtiei de la Gura Humorului va fi prezentă şi Elena Udrea, iar Marius Ursaciuc nu-şi permite luxul de a le da peste nas celor care l-ar putea ajuta în aceste momente de criză.

A-i cere primarului din Gura Humorului să-şi asume acest proiect ca pe un succes total al liberalilor, Alexandru Băişanu vrea să-i semneze lui Marius Ursaciuc condamnarea la moarte. Îl pune între ciocan şi nicovală şi îi forţează mâna. Nu ar fi exclus ca în scurt timp să-l auzim pe Flutur fluturând simpatia lui Ursaciuc pentru PD-L, iar pe Băişanu înfierând trădarea primarului din Gura Humorului.