Vaccinarea cu răbdare într-un total haos organizatoric

Mulți suceveni nu se vor vaccina zilele acestea, probabil și săptămânile următoare, împotriva Covid-19. Vor face, în schimb, un altfel de vaccin: cel al răbdării. Dar, acest vaccin a fost implementat încă din perioada comunistă, dacă e să ne amintim de cozile la buteliile de aragaz sau de aceleași cozi la care te așezai dar nu erai sigur niciodată cu prindeai o portocală sau un alt produs alimentar de larg consum. Răbdarea a devenit cuvântul de ordine nu doar al sucevenilor, ci și al unui întreg popor. Poate de aici și expresia ”răbdare și tutun”. De ce ar fi acum altfel? De ce ar funcționa normal ceva într-o țară în care toate, sau aproape toate lucrurile, sunt cu susul în jos? Ca de fiecare dată, autoritățile au fost luate pe nepregătite, în ciuda faptului că acum o săptămână anunțau cu surle și trâmbițe că totul este pregătit. Paradoxul este că în municipiul Suceava s-au organizat cele cinci centre de vaccinare, dar acestea sunt nefuncționale. De ce? Pentru că nu sunt cadre medicale și nici suficiente doze de vaccin. Pentru tot acest haos, dacă ar avea măcar un pic de onoare, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ar trebui nu doar să-și ceară public scuze, ci să fugă. Și nu oriunde, ci în pădure, că atâta vreme cât era în opoziție le știa pe toate și avea soluții. Iată că și-a dovedit competențele și abilitățile în doar câteva zile.