Valurile Dunării, la Budapesta

Fie că ne plac sau nu ungurii, cert e că au reuşit să facă lucruri care pentru noi înseamnă ani întregi de cazne. Iar ca să fiu corect până la capăt trebuie să spun că şi istoria i-a ajutat în multe momente. Meritul e însă al lor, pentru că ştiu să-şi pună în valoare ce au mai însemnat.

Nu am reuşit să văd Budapesta pe timp de zi şi am ce regreta. Ba, mint. Am trecut într-o dimineaţa, pe la 8.00 să tot fi fost, pe bulevardele capitalei Ungariei. Prea puţin pentru a-mi forma o părere corectă. Am petrecut două seri în oraşul tăiat de Dunăre, dar mirajul a fost mult prea puternic, aşa încât nu-mi rămâne decât să sper că voi reveni în Budapesta.

Pentru că nu aveam prea multe opţiuni de vizitare a unor monumente istorice, având în vedere ora destul de înaintată, era în jurul orei 18.00, am ales o plimbare cu vaporul pe Dunăre. „Legenda”, compania pentru care am optat, avea două curse pe timpul iernii, una în jurul prânzului, şi a doua la orele 18.30.

Preţul era 20 de euro sau 4.900 de forinţi, echivalentul a 18 euro cu banii schimbaţi la o casă de schimb valutar, iar durata călătoriei de aproximativ o oră. În preţ este inclusă o şampanie sau un ceai, la alegere, precum şi un pahar de vin sau de bere, tot la alegere. Mărturisesc că am băut un vin roşu despre care mi s-a spus că este unguresc, dar fiind prea frig afară, iar vinul rece nu mi-am dat seama prea bine dacă e de soi. Înclin să cred, totuşi, că e de duzină.

Pe vas există un sistem de prezentare audio şi video a obiectivelor ce pot fi vizitate pe cele două maluri ale Dunării, cu explicaţiile de rigoare. Partea bună pentru vorbitorii doar de limbă română este că în căşti pot asculta totul şi în limba natală. La bord, este foarte bine pus la punct sistemul de traducere şi poate fi accesat în 30 de limbi ale pământului. Există şi o serie de inadvertenţe, în sensul că la un moment dat se aud explicaţii de genul „troacă de beton” sau „poet înalt”. Oricum, iniţiativa proprietarului de nave care organizează plimbări pe Dunăre, de a aduce Budapesta cât mai aproape de fiecare vizitator, este lăudabilă.

Toate obiectivele care se văd de la nivelul apei sunt luminate, iar imaginea pe timp de noapte este feerică. Probabil că vara, când frigul nu se mai simte prin oase, plăcerea de a admira Budapesta e mult mai mare.

Un lucru extraordinar este acela că în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, podurile care leagă Buda şi Pesta au fost distruse în totalitate, iar ungurii le-au refăcut după planurile iniţiale şi nu după cum i-a tăiat capul.

Pe malurile Dunării sunt şi o gramăda de restaurante plutitoare. Preţurile sunt ceva mai mari decât pe uscat, dar probabil că o dată-n viaţă se merită.

Promit să merg din nou la Budapesta pentru a afla mai multe despre această capitală, dar şi pentru a vedea de aproape şi pe timp de zi ce mi s-a explicat la bordul navei cu care m-am plimbat pe Dunăre.