12 Apostoli, uriașii tăcuți din munții noștri
Propunerea de drumeție montană din această duminică este poteca tematică ”12 Apostoli”, din Călimani. E un traseu zic eu care poate fi parcurs de foarte multă lume, care oferă și peisaje de vis. Pentru a ajunge în punctul de plecare, imediat de vedeți plăcuța care indică finalul satului Gura Haitii faceți dreapta cu mașina, apoi în scurt timp în stânga traversați pârâul și țineți dreapta până veți găsi indicatorul ”Poteca 12 Apostoli”. Pe punți construite din bârne de lemn traversați două pârâiașe și apoi urmați marcajul cerc albastru. Veți da de o alunecare de teren și trebuie să fiți atent să nu scăpați marcajul din priviri pentru că la un moment dat de pe acea zonă de alunecare veți face stânga. Pe curba de nivel veți merge o bucată, iar apoi veți intra într-o poiană, de unde începe o zonă mai grea. O țineți tot așa până al pădurea uscată și care scoate sunete destul de lugubre în momentul când bate vântul. Dar, în timpul pauzelor, întoarceți capul și admirați priveliștea, care vă va încărca cu energie. După pădurea uscată intrați în pădure și la un moment dat veți ajunge într-o zonă de jnepeniș, iar de aici până pe platoul de sus mai sunt doar câteva minute. Sus aveți un panou din care puteți afla vârfurile pe care le vedeți, iar în partea dreaptă sunt coloșii de piatră. E drept, arborii care au crescut substanțial în ultimii ani încep să creeze ceva probleme de vizibilitate, care probabil se vor accentua în timp. Stâncile care se înalță semețe trebuie să vă pună imaginația la încercare, iar fiecare va căpăta o formă în funcție de starea de moment și de bucuria de a ajunge într-un asemenea loc. Să nu uit, din loc în loc veți găsi atenționări de genul: ”Închide poarta. Iese vaca”, pe care e bine să le luați în serios. Este un traseu de câteva ore, aș spune eu cam cât un drum dus-întors Suceava – Gura Haitii. Să vă bucurați de traseu și vreme bună!



