La fostul Cinema ”Modern” filmele au devenit o amintire

La fostul Cinema ”Modern” din centrul municipiului Suceava, denumit acum Teatrul Municipal ”Matei Vișniec”, filmele au rămas doar o amintire. Asta în ciuda faptului că între Centrul Național de Cinematografie și Primăria Suceava a fost semnat în urmă cu aproximativ 10 ani un contract prin care municipalitatea își asuma faptul că în această clădire vor rula în continuare producții cinematografice. Acest lucru s-a și întâmplat până acum o lună și ceva, când operatorului extern care se ocupa de achiziția de filme și rularea acestora i s-a finalizat contractul. De atunci, municipalitatea suceveană nu s-a înghesuit să găsească un alt operator cu care să semneze un contract pentru ca oamenii să poată viziona filme în clădirea fostului Cinema ”Modern”. O fi și aceasta o strategie din ciclul ”nu sunt bani” promovată intens de conducerea Primăriei Suceava. Sau, poate cineva de prin Primăria Suceava este acționar la Iulius Mall și și-a propus să trimită acolo cât mai mulți cinefili. Eu știu doar că pentru dotarea cinematografului modern s-au cheltuit o grămadă de bani. Situația este similară și pentru fostul Cinema ”Arta” din Ițcani, acolo unde nu mai rulează nici un film tot de mai bine de o lună și ceva.



