Brigada Diverse

Serviciul de Urbanism al Primăriei Rădăuți, călcat de Inspectoratul de Stat în Construcții

Serviciul de Urbanism al Primăriei Rădăuți face obiectul unui amplu control al reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții Suceava. Acțiunea are loc în cursul zilei de marți, 19 august, în baza mai multor sesizări privind nereguli în domeniul construcțiilor din municipiul Rădăuți, plângeri care au fost trimise către mai multe instituții ale statului și ulterior redirecționate către Inspectoratul de Stat în Construcții. Inspectorii acestei instituții vor să afle dacă s-au respectat regulile în momentul în care s-au emis certificate de urbanism pentru diferite construcții, în special blocuri, dacă s-a respectat regimul de înălțime, dacă au existat PUZ-uri. Practic, se vor verifica hârtiile pe linie de urbanism care au stat la baza emiterii autorizațiilor de construcție. De altfel noile blocuri ridicate sau care intenționează a fi ridicate în municipiul Rădăuți au stârnit un val mare de critici. A fost inițiată chiar și o petiție online, prin care sute de oameni au spus stop construirii de blocuri printre case. Rămâne de văzut ce vor găsi cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții în documentele pe care le vor verifica și dacă se va impune sesizarea Poliției și Parchetului pentru aprofundarea cercetărilor și pe linie penală.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button