Brigada Diverse

Sfincșii din Consiliu

În Consiliul Local Suceava avem foarte mulți sfincși! Da, și nu mă refer la creatura din mitologie, ci la asemănarea cu Sfinxul din Bucegi, adică sunt la fel de muți. Deși problemele ridicate de presă și de cetățeni sunt multiple și dureroase, cei mai mulți consilieri locali preferă poziția ghiocelului. Pe cei de la PSD îi pot înțelege până la un punct, pentru că știu că și aceștia au nemulțumiri vizavi de modul dictatorial prin care primarul Vasile Rîmbu și viceprimarul Dan Ioan Cușnir înțeleg să conducă urbea. În ceea ce-i privește pe consilierii locali liberali, vocea acestora s-a stins aproape de tot în ultimele ședințe. Mă refer la lucruri cu adevărat serioase și nu vreun amendament sau vreo completare. Zilele trecute am fost întrebat cine este al doilea viceprimar. I-am răspuns omului că Daniel Ungurian, de la PNL, numai că omul a primit interdicție să vorbească despre problemele din serviciile pe care le are în coordonare. Chiar așa? Dacă va da declarații de presă ce o să-i facă și mai ales cine? O să îi ia boii de la bicicletă? Dar PNL are și alți consilieri locali, care din motive care îmi scapă preferă să tacă. Și unii din ei o fac în timp ce își mușcă degetele pentru că ar avea multe de spus. Prin această atitudine nu fac decât să cânte în struna cuplului Rîmbu-Cușnir. Mai există și varianta ca liberalii să-l lase pe consilierul local AUR, exclus între timp, dar decizia nu e definitivă, să le facă lor treaba, iar ei doar să culeagă roadele mai târziu. O atitudine care nu le face deloc cinste și care are toate șansele să fie sancționată la viitoarele alegeri. Așadar, în afara lui Mihai Crăciun și uneori a Cristinei Sbîrnea, de la USR, în Consiliul Local Suceava nu există nici un fel de opoziție la adresa lui Rîmbu și Cușnir. Pentru modul cum acționează, mai bine zis cum nu acționează i-am putea numi Sfinxul 1, Sfinxul 2 etc.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button