Brigada Diverse

Ilegalitățile viceprimarului Cușnir, taxate de polițiștii de la Rutieră

Ziua și ilegalitatea din partea viceprimarului Dan Ioan Cușnir. La prima oră a zilei de joi, 9 octombrie, acesta le-a ordonat oamenilor de la Direcția Domeniului Public să meargă în centrul municipiului Suceava, la blocul turn de la Union, pentru a da jos un panou publicitar. Panou care nu se află pe domeniul public, ci pe un spațiu privat. Dar asta nu a fost o piedică pentru Cușnir pentru a-și încorda din nou mușchii. Numai că a primit o palmă serioasă din partea Poliției Rutiere chemată la fața locului de proprietarul panoului publicitar. Mai exact, operațiunea a fost stopată abrupt după ce polițiștii au constatat că Primăria Suceava nu are aviz de la Poliția Rutieră pentru demontarea panoului publicitar, plus că lucrătorii de la Direcția Domeniului Public au blocat o bandă de circulație de pe drumul principal fără nici un drept. De altfel, conform legislației aceste dispoziții de demontare au fost emise fără a fi comunicate celor vizați pentru ca aceștia să poată contesta. Practic, totul se face la modul heirupist și după cum am mai spus și cu alte ocazii, prin încălcarea legislației. Pentru ultima acțiune de joi dimineață, viceprimarul Dan Ioan Cușnir se va alege și cu o plângere penală pentru abuz în serviciu și distrugere.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button