Firma de casă a Primăriei Suceava, care primește lucrări ”fără număr”

O firmă de casă a Primăriei Suceava a fost înlocuită cu alta. Cam aceasta este concluzia primului an de mandat al primarului Vasile Rîmbu, secondat fără crâcnire de viceprimarul Dan Ioan Cușnir. Ei bine, firma care a executat lucrările din Parcul Șipote fără ca Primăria să fi atribuit măcar contractul de execuție, SafeSteel Suceava, a fost premiată de mai marii administrației locale. Este una și aceeași firmă care se ocupă acum cu construcția băncilor pentru transportul metropolitan. Și în acest caz s-a procedat exact ca la Parcul Șipote, dar numai până într-un punct. Într-o fotografie postată pe data de 24 septembrie pe pagina sa de socializare de pe Facebook, viceprimarul Cușnir apare alături de primarul Rîmbu, iar în spatele lor se vede scheletul viitoarei stații destinată transportului metropolitan (fotografia atașată acestui text este realizată în halele de la Safesteel și este de pe pagina viceprimarului Cușnir). Asta în condițiile în care nu era încheiat nici un contract pentru construcția acestor stații. După ce în spațiul public a ieșit scandalul cu lucrările de la Parcul Șipote, cuplul Rîmbu-Cușnir a schimbat tactica. A făcut o rectificare de buget și a dat bani către TPL, instituție care a încheiat contractul cu SafeSteel pentru stațiile de autobuz, evitând astfel achiziția publică. Numai că și aici am semne de întrebare. În sensul că în ședința de Consiliul Local din octombrie, la rectificarea bugetară s-a aprobat alocarea sumei de 1.943.000 de lei către TPL pentru finanțarea gratuității acordate elevilor la transport public local şi metropolitan. Iar dacă din acești bani s-au dus bani către SafeSteel avem o mare problemă. Într-un anumit context, vinovatul de serviciu va fi scos directorul TPL, Gabriel Petruc, pentru că, nu-i așa?, primarul Vasile Rîmbu nu a semnat nici un contract.



