Brigada Diverse

Suspendarea primarului Rîmbu din PSD pentru 6 luni, decizie corectă sau greșită?

Ziua de vineri, 6 martie, a fost marcată de un singur eveniment important în viața publică din Suceava. Este vorba despre decizia Biroului Permanent al Organizației Județene a PSD Suceava de a-l suspenda pe primarul Vasile Rîmbu din partid pentru o perioadă de 6 luni și, implicit, din funcția de președinte al organizației municipale a PSD. Propunerea a fost înaintată chiar de președintele PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, care în conferința de presă care a urmat l-a certat pe Vasile Rîmbu pentru că nu ar fi comunicat așa cum trebuie diferite chestiuni. De fapt, deranjul cel mare a fost numirea unui nou liberal într-o funcție în cadrul Primăriei Suceava. Este vorba de Alexandru Covașă, purtătorul de cuvânt și vicepreședinte al PNL în funcția de purtător de cuvânt al primarului. Asta după ce alte două funcții au revenit unor liberali, Irina Vasilciuc ca city manager și Alexandru Moldovan pe postul de secretar al municipiului. Deși nu s-a spus cu subiect și predicat, nemulțumirea la adresa primarului Vasile Rîmbu era una mocnită și de mai multă vreme, iar acum s-a găsit doar scânteia care a declanșat suspendarea. Pentru PSD faptul că și-a suspendat din partid cel mai important primar nu știu dacă e neapărat o bilă albă. Ba, mai mult, Vasile Rîmbu s-ar putea victimiza și să spună că el lucrează doar pentru suceveni și apartenența politică nu are vreo importanță. Așadar, vin cu întrebarea: Decizia luată de PSD de suspendare a primarului Vasile Rîmbu din partid este una corectă sau una greșită?

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.

Back to top button