Moara Dracului – Rarău, via Popii Rarăului
Apele agitate venite de sub poalele Rarăului au fost prima noastră gazdă a zilei de duminică în drumul spre vârf.
În Moara Dracului, aşa cum au fost denumite de localnici cheile prin care trec apele venite din munţi, sun extrem de spectaculoase, chiar dacă nu au o lungime foarte mare.
Printre două stânci a fost tăiată o falie de numai un metru, un metru şi ceva în anumite locuri, iar micile cascade prin care apa îşi croieşte drumul spre şes dau un farmec deosebit zonei. E un loc periculos când plouă mai mult, dar şi iarna, când sub gheaţă se pot ascunde pericole nebănuite.
Nu a fost şi cazul duminicii de sfârşit de martie, mai caldă ca de obicei şi care ne-a lăsat drum liber spre piscurile Rarăului.
Ce-i drept, cu fiecare metru pe care-l urcam, iarna ne arăta că nu şi-a spus ultimul cuvânt. Pete mari de zăpadă ne-au întâmpinat în mai multe locuri, în special pe versanţii nordici, dar din peisaj nu au lipsit porţiunile de gheaţă şi întinse zone cu noroi din cauza topirii zăpezilor căzute în luna ianuarie-februarie.
De aceste obstacole avea să se convingă şi un „adidaşar”, care a ajuns ud bine la picioare şi cu o porţie zdravănă de căzături.
În fine, după vreo două ore şi ceva am atins Popii Rarăului. Un vânt aspru de primăvară ne-a întâmpinat sus, dar Pietrele Doamnei, oglindite în albul Giumalăului ne-au făcut să uităm de acest mic impediment.
Şi pentru că timpul era foarte bun pentru această perioadă a anului, am decis să urcăm şi mai departe, până pe vârful Rărău.
La 1.649 de metri altitudine, Rarăul străjuieşte de mii de ani valea Moldovei, iar Câmpulungul şi Liceul Militar pot fi măsurate cu ochiul „şoimului”.
La munte e încă perioada brânduşelor, florile care apar odată cu topirea zăpezilor şi dispar imediat ce vremea bună a pus stăpânire pe culmi.
E un început bun de sezon, iar dacă e să fac o recomandare, Moara Dracului – Rarău poate fi un traseu pe care să-l parcurgeţi şi fără a depune un efort prea mare.
