Shares

Zilele trecute spuneam că am să revin cu un material despre Hoverla, cel mai înalt vârf din Carpaţii Ucrainei.

Situat la 2.061 de metri, într-o zonă apropiată de Bukovel, nu este un vârf greu accesibil pentru iubitorii de munte. Depinde însă ce condiţii găseşti. Iar noi, eu şi alţi trei prieteni, am avut parte de o vreme cam câinoasă.

E drept, când am plecat din Suceava toate prognozele arătau că vom avea parte de o vreme ploioasă, dar la cum a arătat vara aceasta cred că am fi amânat de pomană plecarea.

 

Plecarea a fost una promiţătoare. Dimineaţa soarele ne surâdea, dar avea să fie o păcăleală. După numai o oră, când încă nu ieşisem din pădure, cerul s-a acoperit de nori şi ploaia a început să curgă. E drept, destul de uşor şi nu foarte enervant.

Am trecut de o zonă mlăştinoasă şi care este accesibilă peste butucii tăiaţi şi aşezaţi de cei care se ocupă cu administrarea zonei. Ieşirea din pădure a coincis cu oprirea episodului de ploaie, iar norii păreau că se vor răzbuna şi ne vor ajuta să avem parte de o privelişte de vis.

Visul frumos nu a ţinut însă mult, iar ceaţa care venea în valuri permitea rareori o privelişte mai bună. Situaţia s-a înrăutăţit în apropierea vârfului.

Ceaţa era atât de persistentă că nu se vedea la mai mult de 5-6 metri. Sus, la scurt timp după ce am ajuns a început şi ploaia. Una rece, parcă eram în noiembrie, cu stropi care biciuiau ca nişte ace de gheaţă.

Am purces spre cabana la care eram cazaţi, dar într-o oră ploaia şi-a făcut efectul şi a reuşit să ne ude binişor. Surpriza neplăcută de pe traseu a fost aceea că deşi erau mulţi turişti, în marea lor majoritate nu erau pregătiţi pentru munte.

Cel mai şocant a fost să ne întâlnim cu un bărbat la vreo 35 de ani care căra în spate un copil de 3 ani şi 4 luni (acest amănunt l-am aflat pe drumul de coborâre un pic mai târziu). Iar copilul nu avea nici măcar o haină de protecţie.

Deşi afară ploua vârtos şi i-am transmis că mai are de urcat circa o oră şi ceva, ucraineanul a spus că ştie drumul şi merge mai departe. În schimb, ne-a rugat să-i transmitem soţiei care rămăsese în urmă cu un alt copil, să se întoarcă la cabană.

Pe drum am dat şi peste soţie, o femeie care nu avea nici măcar o haină de ploaie, încălţată cu espadrile şi cu un copil sugar în braţe. Crasă inconştienţă. Şi din partea ei că a plecat pe munte, şi din partea soţului care a lăsat-o singură.

I-am dat haina mea de ploaie cumpărată de prietenul nostru de la Cernăuţi. Iar în timp ce unul dintre noi i-a cărat rucsacul, alţii doi am ajutat-o să care copilul. Iar ploaia ne-a udat, din nou, spre final, din belşug.

Aşa că, Hoverla nu a fost de astă dată o gazdă bună. Cine ştie, poate data viitoare îşi va deschide sufletul şi către noi.