Aho, aho, Guvernul ne aduce vești proaste pentru noul an
Așa cum era de așteptat și cum am și anticipat aici, noul an va veni cu tot felul de contracții financiare. Iar primele măsuri au și fost anunțate luni seara, când Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care urmează să fie adoptată de Guvern. Actul normativ prevede mai multe măsuri fiscal-bugetare, printre care plafonarea veniturilor bugetarilor, menţinerea punctului de amendă la valoarea de 145 de lei şi amânarea până în 2022 a pensiilor speciale ale primarilor. La o primă vedere nu sunt niște măsuri ieșite din comun, dar eu cred că este abia începutul. Dintr-un sac gol nu ai de unde susține niște cheltuieli care nu sunt acoperite de ceea ce atragi la buget. Iar împrumuturile luate în ultimii ani trebuie returnate și asta tot din ceea se adună. Așa încât, Guvernul a pornit deja urătura de anul nou. Urătura pentru care își va încasa înjurături și frigidere pline de carne.