Blatiștii de la Frontieră și prietenii lor contrabandiștii

Traficul cu țigări de contrabandă este la una din cele mai ridicate cote din scurta existență a acestui flagel. Mă refer la traficul cu țigări pe fâșia verde, pe acolo pe unde zilnic intră în România cantități impresionante de marfă de contrabandă. Și totul se face cu ajutorul unora din angajații Poliției de Frontieră care sunt în cârdășie cu traficanții. Fără sprijinul oamenilor cu epoleți acest trafic nu ar fi posibil sau ar fi doar într-o foarte mică măsură. În localitățile de frontieră, traficul cu țigări este un sport național făcut în mod organizat. Polițiștii de frontieră se fac că aplică legea, dar, în realitate, sunt mână în mână cu traficanții. Aceștia lasă pe pierderi anumite transporturi, poliția de frontieră le confiscă și toată lumea e mulțumită. E un blat ordinar și foarte bine cunoscut și nu doar la nivel tacit, ci și din alte puncte de vedere. Recent, o persoană care este originară din comuna Ulma mi-a spus că a venit acasă și după ce a lăsat un pachet unui prieten a plecat spre casa familiei. Înainte de a pleca, prin fața sa au trecut două mașini cu geamuri fumurii, care circulau în mare viteză. A plecat spre casă după aceste mașini. La prima intersecție i-a ieșit în față o mașină a Poliției de Frontieră care a circulat pe mijlocul drumului, iar după ce mașinile cu geamuri fumurii au luat distanță i s-a permis depășirea. Un exemplu elocvent, dar concret. O altă întrebare care se pune este aceea de ce polițiștii de frontieră nu prind niciodată vreun contrabandist. Se fac urmăriri, se trag focuri de armă, se găsesc abandonate mii de pachete de țigări, dar cei care transportă marfa mereu reușesc să fugă peste graniță, în Ucraina. Totul e cusut cu ață albă, iar, în realitate, între contrabandiști și anumiți polițiști de frontieră s-a înfiripat o dragoste nefirească, dar extrem de bănoasă. E un alt exemplu al statului eșuat numit România.