Butoiul cu pulbere de la CSM Suceava

La Clubul Sportiv Municipal (CSM) Suceava nu e liniște deloc. Dimpotrivă, totul stă pe un butoi cu pulbere, iar recenta schimbare a conducerii instituției nu a făcut decât să aprindă orgolii și conflicte mai vechi. Instalat de câteva zile, noul director executiv Radu Mihalescu a și luat o primă măsură: l-a scos din grupul de whatsapp pe care se regăsesc și antrenorii, dar și alți angajați ai clubului, pe directorul executiv adjunct Valerică Gherasim. Este de notorietate faptul că între cei doi nu există o relație deloc amiabilă, iar măsura luată nu face decât să întărească acest aspect. Nu mai puțin de acum câteva luni, cei doi au avut un schimb de replici dur, care a fost aproape să degenereze într-o bătaie, iar episoadele de asperitate au fost mult mai numeroase. În timp ce acest scandal tinde să devină principalul punct de atracție, una din secțiile clubului face orașul de râs în toată țara. Este vorba de echipa de rugby a CSM Suceava, care a ajuns ciuca bătăilor în eșalonul doi valoric. La ultimul meci din campionat, de la Galați, au deplasat doar 14 jucători, iar scorul a fost unul fluviu, că tot suntem la Dunăre: 0-134. Și nu a fost singura înfrângere rușinoasă, iar în felul acesta vor ajunge să nu se mai prezinte la meciuri. Iar culmea paradoxului este aceea că la juniori I, echipa Sucevei este campioană națională. Dar, să vedem ce va aduce noul director de la CSM Suceava. Începutul nu oferă prea multe speranțe. Vom vedea ce va urma. Pentru că la capitolul comunicare, cel puțin până în prezent, CSM Suceava este de-a dreptul repetentă. Pe pagina de facebook a clubului, ultima știre datează din 2015, iar numărul de urmăritori este pe măsură: 759.
Sursa foto: Crai Nou