Brigada Diverse

Câinii vagabonzi, o problemă interminabilă pentru Suceava

Câinii vagabonzi au devenit o problemă în fața căreia autoritățile locale sunt depășite. Gestionarea acestui fenomen pare scăpată de control, iar dovezile sunt haitele de câini care pot fi văzute în absolut toate cartierele Sucevei. Miercuri dimineață, haita din imagini tocmai ce a traversat Bulevardul Ștefan cel Mare dinspre parcul de la Policlinică, iar apoi s-a deplasat spre sediul Primăriei Suceava. ”Mergeau la ședință”, cum mi-a transmis persoana care a surprins haita de câini și i-a și imortalizat. Autoritățile trebuie să se mobilizeze pentru a eradica această problemă, înainte ca acești câini să omoare pe careva. Am tot auzit varianta că patrupedele sunt aduse cu mașini din alte localități și li se dă drumul pe străzile orașului. O fi așa, nu neg, numai că avem camere de supraveghere numeroase, avem nu mai puțin de 120 de polițiști locali, iar aceste argumente ar trebui să cântărească serios în gestionarea fenomenului câinilor vagabonzi. Din păcate, nimeni nu a fost prins vreodată când elibera câini pe străzile Sucevei, așa încât, pentru mine, această variantă este doar o modalitate prin care autoritățile locale se disculpă.

Articole asemănătoare

Back to top button