Brigada Diverse

Un politician fericit

Există şi români fericiţi. Iar dacă sunt şi politicieni, cu atât mai bine.

Unul dintre aceştia este preşedintele organizaţiei judeţene PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu. După ce s-a plâns în stânga şi-n dreapta că PSD-iştii au pus monopol pe toată Direcţia Silvică Suceava şi că liberalii săi nu au prins nici măcar un post de pădurar, lucrurile s-au schimbat.

În bine, fireşte, pentru Băişanu şi ai lui. Iar posturile pe care liberalii sau apropiaţii liderului judeţean al partidului le deţin acum în structurile Direcţiei Silvice Suceava au crescut rapid. Printre aceştia se numără şi Florin Onofresei, şeful Ocolului Silvic Cârlibaba, nimeni altul decât nepotul lui Alexandru Băişanu.

baisanu nou

Iar lista şefilor de ocoale veniţi pe filiera şefului PNL Suceava nu se opreşte aici. Şeful Ocolului Silvic Solca, Constantin Moldovan, şeful Ocolului Silvic Iacobeni, Radu Hojbotă, sunt alte două nume din panoplia victoriilor lui Alexandru Băişanu în lupta sa cu „balaurul” Ovidiu Donţu.

Care o fi trocul pentru aceste numiri, pentru că nu cred că ceva este întâmplător. Voi ce credeţi? Ce a dat Băişanu la schimb pentru ca PSD-iştii să se înmoaie şi să devină mai flexibili?

Articole asemănătoare

Back to top button