Brigada Diverse

Cenuşiu, murdar, ruşinos

Când am enumerat motivele pentru care Ion Lungu nu mai trebuie să fie primar al municipiului Suceava nu ştiu dacă am amintit despre mizeria din oraş.

Oricum, chiar dacă am vorbit despre acest subiect, a fost doar tangenţial. Ca orice om care locuieşte în Suceava, merg pe străzi. Ca o paranteză, unii doar le văd din maşină, asta dacă se uită prin geamurile fumurii.

mizerie in zona obcini

Iar cine merge pe străzile oraşului nu cred că nu şi-a pus mâinile în cap şi nu a fost iritat de noroaiele care se adună după fiecare ploaie sau după fiecare încălzire a vremii urmată de topirea zăpezii.

Aproape nu există stradă pe care mizeria să nu fie la ea acasă, într-un oraş parcă blestemat să trăiască într-un soi de Ev Mediu.

mizerie piata centru

Am să expun doar patru imagini ale realităţii cotidiene, şi nu de pe străzi lăturalnice, din cartiere, ci din zone foarte circulate.

George Enescu a rămas, din păcate cu faima de dinainte de 1989, şi mă refer aici la denumirea ironică atribuită de suceveni de George Glodescu.

mizerie george enescu

Nici la doi paşi de Primăria Suceava, pe strada Alexandru cel Bun, nu e mai bine, în parcarea din centrul oraşului vizavi de Piaţa Mare avem parte tot de cenuşiu, iar la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni peisajul e la fel de lugubru.

mizerie alexandru cel bun

Una peste alta, locuim în oraş, dar avem condiţii rurale, şi vă garantez că sunt sate mult mai curate decât zonele centrale din Suceava. Iar pentru cei care vor spune că salubrizarea Sucevei este atributul unei firme private, vreau să întreb ce căuta Lungu la inspectarea stocurilor de antiderapant, ca un cocoş venit să-şi vadă găinile?

Mai mult, în caietul de sarcini pentru deszăpezirea municipiului Suceava puteau fi incluse obligaţii de genul să nu fie folosite nisip şi pietriş, ci alte substanţe, şi slavă Domnului, în ziua de azi există alternative.

Articole asemănătoare

5 Comentarii

  1. Adineaori m-am intors din oras. Am avut de umblat destul de multisor, avand niste treburi de rezolvat. Am ajuns acasa cu ghetele de parca am umblat pe camp la scos cartofi sau am urcat munti numai pe un forestier inglodat. Ai dreptate cand zici ca sunt sate mai curate decat Suceava. Si vin cu un exemplu, Parhauti, satul bunicilor mei, e gigea! Lungu, ia o lopata in mana si raneste un pic zapada nenicule …. astia de la Diasil, pe care-i platesti cu banii sucevenilor, stau sprijiniti in lopeti si fumeaza. Asa ca, hai la treaba cu tine … ca tot ziceai tu ca vrei sa pui umarul la infrumusetarea orasului. RUSINE!!!!!

  2. Iar o dai in platitudini d le Sandrinio. Orasul asta tot timpul a aratat asa pe astfel de vreme. Nu i mai putin adevarat caSuceava e un oras mizerabil, dar nu din cauza ca nu este curat ci din cauza saraciei si a lipsei de perspective pentru cei ce il locuiesc.
    Iar un nenorocit de primar care isi imbogateste familia pe seama unui astfel de oras este cu atat mai mizerabil.

  3. Acesta să fie motivul suplimentar de care spuneai față de comentariile mele la un alt articol anti-Lungu? Pă dacă este așa, atunci cel care a postat comentariul cu umele „mediul” are dreptate, cel puțin la început, când îți spune „Iar o dai in platitudini d le Sandrinio. Orasul asta tot timpul a aratat asa pe astfel de vreme”.
    Reiterez rugămintea/propunerea de a face „o selecție riguroasă, demnă de o colectivitate care vrea sincer să progreseze”, și să identificați – în spiritul principiului egalității de tratament – motive pentru care nu ar trebui să votăm alți politicieni care au tot fost vehiculați ca potențiali adversari ai lui Ion Lungu: Ștefan Alexandru Băișanu, Ioan Balan, Ovidiu Liviu Donțu, Cătălin Ioan Nechifor, Florin Sinescu, Tiberius Marius Brădățan, Marian Andronache și alții pe care poate domnia sa îi știe mai bine!
    Un argument în plus este că toți aceștia, chiar și Băișanu sau Donțu, au fost într-o măsură mai mare sau mai mică, la un moment dat au altul, colaboratori (poate unii vor dori să citească altceva, ca de exemplu „complici”) ai primarului. Prin urmare, faptele care îi sunt imputate lui Ion Lungu, pot să le fie imputate și colaboratorilor/complicilor săi de ocazie. Măcar un pic, ca să nu ne ia de proști, ce zici?

    1. nene! nu te-ai saturat sa-i tot insiri aici, cu Baisanu-n cap?! e cusuta cu ata alba insiruirea asta cu Sandel cap de lista. chestia cu ordinea alfabetica nu tine!

      1. NU m-am săturat să-i tot înșir. Sunt complici/colaboratori de-ai primarului actual, fie și de ocazie, fripturiști (poate cu ceva nuanțe la Sinescu și Andronache). Dacă vrei tu, am să încerc să îți fac o concesie și să nu îl mai trec pe Săndel cap de listă. Oricum, ordinea lor este aleatorie. Faptele lor mă interesează și, prin urmare, „motive pentru care nu ar trebui să votăm alți politicieni care au tot fost vehiculați ca potențiali adversari ai lui Ion Lungu …”

Back to top button