Coada
Zeci de persoane așezate la o coadă. Iar asta se întâmplă în fiecare zi de luni, cu primele persoane care prind rând cu vreo trei ore înainte de deschidere. Tineri sau vârstnici, bărbați sau femei, se pun ordonați la coadă și așteaptă ora 9.00. Sunt oameni corecți care își fac calcule extrem de chibzuite și își dau seama că nu pot cumpăra haine noi, așa încât preferă second-hand-urile. E un semn că viitorul nu sună deloc bine, iar aceste cozi ar putea fi doar începutul unei perioade extrem de încorsetată, și nu doar din punct de vedere financiar, ci și al crizei unor alimente de bază. Pentru cei trecuți de 50 de ani, aceste cozi sunt o tristă amintire din perioada comunistă, când pentru a-ți procura aproape orice trebuia să te așezi la câte o coadă. O altă amintire este aceea că unele bunuri puteau fi achiziționate doar pe bază de cartelă și într-o cantitate strict delimitată. Această coadă îmi stârnește un sentiment deloc plăcut pentru ceea ce ne rezervă viitorul. Poate vor vedea asta și cei care ne conduc și care prezintă totul în culori roz, dar care de fapt nu vor să vadă realitatea de zi cu zi.
Mănânci kkt. Oamenii stau la coadă deoarece e mai rentabil să-ți cumperi un tricou de calitate, fie el și SH, decât sa dai dublu pe un produs de net inferior dar mai scump.