Criza la suceveni

Pe toate drumurile şi la toate colţurile aud vorbindu-se doar de criză. Că trăim greu, că nu sunt bani, că s-au redus locurile de muncă, că se scumpeşte gazul şi electricitatea.

În fine, toţi se plâng că au ajuns la fundul sacului şi că vine apocalipsa, financiară, desigur.

Eu cred că cei care se plâng vor să-i amăgească pe cei de lângă ei, ori se autosugestionează ca să fie în trend cu moda din ultimii ani.

Refuz să cred că suntem în criză. Iar argumente am suficient de multe şi solide. Le vedeţi şi voi, care circulaţi zilnic pe stradă.

Bunăoară, acum în preajma Crăciunului, magazinele sunt asaltate de oameni, care se stau la cozi interminabile cu cărucioare pline. Cărucioare care se traduc în bani mulţi. În Bazar se dau coate pentru a putea înota în marea de cumpărători, iar traficul… . Despre traficul rutier mai bine nu vorbesc. Un drum către oricare colţ al oraşului este o aventură de zeci de minute, cu ambuteiaje şi şoferi nervoşi. Iar asta înseamnă tot bani, că doar maşinile alea n-or merge cu zăpada pe care o avem din belşug.

Crâşmele prosperă şi se deschid una după alta, şi toate acestea în plină recesiune şi criză economică.

Şi pe la pensiuni este înghesuială maximă pentru Crăciun şi Revelion, la preţuri de-a dreptul nesimţite, pe care, curios sau nu, oamenii le plătesc fără crâcnire. I-auzi colo, pentru patru nopţi de cazare şi demipensiune se cere şi se plăteşte la o pensiune din Voroneţ modica sumă de 1.900 de lei. De persoană.

Dacă asta e criza, înseamnă că eu nu mai înţeleg nimic. Păcat că din oamenii care au prins adevărata criză din 1929-1933 mai trăiesc doar prea puţini, ca să le spună sucevenilor să nu-şi mai plângă de milă fără rost.

Iar despre foametea de după Al Doilea Război Mondial, ce să mai zic?

Mă întorc la criza de acum, despre care afirm cu tărie că nu există. Doamne fereşte şi când o veni cu adevărat.