Cu mască, dar mai mult fără, episodul Rădăuți
Republica Rădăuți se guvernează după propriile reguli, chiar dacă acestea sfidează de multe ori normele generale, dar și pe cele de bun simț. În cursul săptămânii trecute am observat pe străzile din Rădăuți o durere la bască aproape generalizată față de purtarea măștilor de protecție. Și nu a fost doar o chestiune punctuală sau de moment. Trei zile la rând am văzut aceeași atitudine din partea oamenilor. Bine, în Republica Rădăuți existența acestei boli este negată de un număr destul de mare de persoane. Probabil și de aici această reticență de a purta mască de protecție. Dacă nu există boala nu are sens nici purtarea măștii de protecție. E logic, nu? Iar toate acestea se întâmplau în zona centrală, acolo unde, măcar teoretic, ar trebui să existe mai multă poliție, jandarmerie și poliție locală, adică persoanele care ar putea lua atitudine. Nu neapărat să-i amendeze pe cei care nu poartă mască, dar măcar să îi atenționeze. Și, repet, nu erau doar câteva persoane răzlețe care să încalce o regulă impusă la nivel național. După estimarea mea, doar unul din trei oameni purta mască. Restul, nu. Și ne mai mirăm că situația epidemiologică scapă de sub control. Totuși, dacă persoanele care nu cred în existența virusului și, ca atare, nu se tem pentru ele ar putea da dovadă de prudență pentru cei din jur, pentru copii sau părinți. Acesta ar trebui să fie gândul lor când refuză să își pună ”botnița”. Și poate într-o străfulgerare de moment vor conștientiza că în felul acesta le oferă o șansă în plus la viață și la sănătate celor apropiați.
din seria republica Radati…
noutati in legatura cu Acet:
In timp ce de la tribuna Parlamentului – cu un ton cam ridicat-se anunta reforma in toate colturile tarii, ca se taie orice forma de furt din bugetul tarii, salarii dupa performanta, la Radauti, Suceava, consilierii liberali (in majoritate), in frunte cu primarul liberal-pesedist, legalizeaza lucrul de mantuiala, neglijenta, nepasarea, hotia din buzunarul consumatorului corect, prin aprobarea a peste 58% din apa consumata in oras ca fiind pierderi tehnice – desi programul “Utilitati si mediu la standarde europene” este implementat din anul 2015 – ca apoi unii dintre cetateni sa plateasca consumul de doua ori.
Ma intreb, acestea sunt standardele europene? Nu e demagogie curata?