Brigada Diverse

Cum au bătut palma cei de la USL cu cei de la PD-L

USL a mai jucat zilele trecute un nou episod tragi-comic în Suceava.

Deşi pe la televizor şi prin conferinţele de presă se dau de ceasul morţii că PD-L este soluţia imorală, hoţii care ne fură ţara şi alte asemenea invective, în realitate situaţia stă cu totul şi cu totul altfel.

Ultima demonstraţie de iubire dintre USL şi PD-L a avut loc săptămâna trecută, la Broşteni. Postul de viceprimar al acestei localităţi, deţinut în actuala legislatură mai întâi de social-democratul Nicu Axinia şi mai apoi de liberalul Nicolae Chiriac, a ajuns pe mâna celor de la PD-L. Surpriza este că în Consiliul Local Broşteni USL deţine majoritatea.

Din cele 15 posturi de consilieri, şase aparţin celor de la PSD, două sunt alte PNL, iar PD-L are doar cinci, ceilalţi doi fiind din partea altor formaţiuni politice. O matematică simplă, de clasa I, arată că 6+2=8, iar 8>5 întotdeauna. Nu şi în mintea lui Cătălin Nechifor şi a lui Alexandru Băişanu, sau, mă rog, a subordonaţilor acestora pe linie de partid de la Broşteni.

Blatul este evident, pentru că dintr-un total de 15 consilieri, 14 au votat în favoarea candidatului PD-L pentru postul de viceprimar. Restul e poezie.

Aşa că, dragi alegători, nu vă îmbătaţi cu apă rece şi credeţi tot ce vă spun liderii USL Suceava despre monstrul PD-L. În timp ce ei vă aburesc cu tot felul de bancuri de adormit copiii mici, în spatele cortinei armonia este totală.

Or fi avut un rol determinant şi întâlnirile pe care unul din liderii USL le are prin Suceava cu membrii marcanţi ai partidului de guvernământ? Eu cred că da.

Articole asemănătoare

2 Comentarii

  1. Da’ de unde! Fereasca Dumnezeu,ei se intalnesc ca sa discute chestiuni umanitare si culturale,de exemplu cum s-ar comporta un lider pdl in situatia in care ar ramane izolat pe o insula,intr-un judet fara iesire la mare,fara experienta de marinar,amenintat de riscul canibalizarii fie de catre salbaticii pesedisti fie de catre duiosii pedelisti. Cum ar face el? Dar noi? Care este usa din dos spre statia de salvare? Cu ce venim noi la chestia asta,numai cu bundiţa sau plusăm cu ceva? Pe cine sacrificăm,ca trebuie sa manance si astia ceva,nu numai kkt,adica principiul ar fi ca din doi zootehnisti sa ramana doar unul? Etc.
    Sunt multe chestii din astea lirice care dovedesc ca USL este hotarâtă sa o rupa cu trecutul,mai ales cu trecutul lui Flutur.De aceea avem noi senzaţia că li se cam rupe…

  2. Un mare rahat ramane,indiferent cum,chiar daca poarta si ochelari Armani,tot un mare rahat plin de viermi si de duhori cretine.Si care rahat,daca nu pute,injura,barfeste,minte,manipuleaza ,fara idei,fara temei si fara imaginatie,dispus oricand sa tradeze si sa vanda oamenii politici carora le calca pragul pentru a le cere bani, total lipsit de talent,cultura,bun simt,dar care se adapa,paradoxal, masiv la banii publici ,prin santaj ordinar ,mimand orgasmul ca si curvele de pe Via Sallaria,obisnuit cu tradarea,lacomia,minciuna si delatiunea asa cum este pestele obisnuit cu apa,isi permite barbaria de a sterge comentarii care nu-i convin lui si protectorilor lui –pesedistii si sa baneze ip-uri de la care se comenteaza de un million de ori mai bine,mai percutant,mai viu si mai frumo decat scrie el in pseudomateriale de gradinita,lasand,in schimb,pe cei care injura si arunca cu tone de abjectii sa se desfasoare in splendoarea lor.Cenzura acestui baietas obraznic,arogant si gol ca un buhai din caine de pripas este ca si o bata izbita in capul lui sec si plin de fumuri.O nefericita si dementa decizie care nu face altceva decat sa atraga ceea ce se incadreaza in spiritul organizatii noastre.Noi monitorizam cu mare atentie zecile de miliarde de lei din banii vostri pe care-i smulge acest individ pentru case,masini,vacante de lux si asteptam ziua decontului care este destul de aproape.Stiti desigur ca vorbim despre un baiet-CHIRA care are treaba cu gazetaria si cu acest sfant miracol ce se numeste lbertatea presei asa cum are mam’mare cu planeta Marte.Acest individ venal minte,insulta,fura,otraveste mediul gazetaresc,manipuleaza pe cei slabi cu bune intentii si trebuie boicotat si ignorat.A-l incuraja inseamna a incuraja prostia,trufia,jaful,tradarea violenta si crima.Iata cateva texte cenzurate si sterse de acest pigmeu lobotomizat cu aere de macho bolnav de sifilis si de retard puroios doar intr-o singura zi:Iata un singur exemplu din sutele de opinii sterse de acest macac turbat.
    ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
    “O singură soluţie “! A o repeta este o stereotipie lingvistică, specifică indivizilor aflaţi într-un spaţiu ideologic rarefiat,că să nu zic primitiv!
    Le respect opţiunea,dar nu au argumente,ci sloganuri Atâta pot înţelege,iar vocabularul şi programul lor sunt paupere, când nu sunt acefale,aberante şi comice,ca într-o comedie perpetuă!
    Probabil suferă de cele mai grave boli din domeniul oftalmologiei socialist-comuniste preluată de uslaşii de azi: cecitate intelectuală totală,glaucom pe ambele zone ale cutiei craniene,stânga-dreapta,implant de iris-citeşte convingeri !-comuniste sau comunistoide,operaţii nereuşite şi rare tratamente intelectuale care nici măcar nu ameliorează,necum să stopeze evoluţia bolilor sau să le vindece!
    Un comunist nu se poate schimba,deoarece comunismul şi socialismul bolşevic sunt cadavrele urât-mirositoare ale istoriei recent prăbuşită sau în curs de prăbuşire.Şi acum-înapoi la argumente!
    1.Puterea se cucereşte democratic,prin alegeri,nu prin chemări la lovituri de stat date de câteva sindicate,curelele de transmisie pentru a provoca haos,dezordine şi confuzii-ca-n Egipt,Libia,Iran,Afganistan.Acesti gangsteri de tip JIMMY HOFFA.
    2.Criza mondială şi catastrofa din Japonia-preludiu al unei apocalipse nucleare-impun măsuri restrictive dure şi solidaritate,chiar dacă nu sunt opozanţii la putere.
    3.Restructurarea rapidă şi eficientă a statului,a instituţiilor şi stoparea risipei banului public cheltuit pentru relansarea economiei şi consumului moderat,nu cu buletinul,furtul şi nemunca.
    4.Respectul sfânt al legilor făcute,la noi, ca să apere fărădelegile unor privilegiaţi care sunt mal presus de lege.
    5.Curăţirea clasei politice din orice partide care,la noi sunt găşti de spoliere a populaţiei gangsteri şi oficine de manipulare,minciuni,ură otrăvitoare ură şi dezinformare.
    6.Un învăţământ axat pe cerinţele din piaţa muncii şi nu pe privilegii,semidocti şi proastă educaţie,universităţile devenind fabrici de diplome.
    7.Numirea în funcţii de decizie a indivizilor competenţi şi morali,nu pe criterii politice.Politica nu se confundă cu morala sau etica,în sens laic,dar politica trebuie să fie morală,nu abjectă!
    Mai sunt şi alte argumente pentru care preferatul lui nu poate fi ce vrea,Dacă e cazul,voi fi mai aplicat,dar te asigur că nu sunt scalpat de lobii inteligenţei,adică nu sunt fan al nici unui partid,găşti sau persoane,decât un antivoiculiscian imun la securişti şi comunişti!
    Tache,sa nu-mi spui ca ti-ai tras un glonte in cap,ca ma faci sa “lacramez”,ca Blaga,Tache.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button