Brigada Diverse

Experimentul fantomă al TPL continuă. Rușine!!!

Experimentul fantomă al TPL continuă, în ciuda faptului că reprezentanții Primăriei Suceava au anunțat că se va reveni la vechile trasee începând cu data de 1 februarie. Nu s-a întâmplat asta, iar călătorii care vin cu autobuzele de mici dimensiuni sunt debarcați în alte stații de unde trebuie să ia alte mijloace de transport în comun spre zona centrală a municipiului Suceava. Așa se face că aglomerația este cuvântul de ordine, iar oamenii călătoresc ca sardelele în autobuzele TPL. Poate că viceprimarul Lucian Harșovschi și directorul TPL Suceava, Gabriel Petruc, cei care au gândit acest sistem, ar trebui să coboare din mașinile lor și să parcurgă într-o dimineață un astfel de traseu. Fără a mai vorbi că la întoarcere spre casă, oamenii care locuiesc în Burdujeni Sat, ca să dau doar un singur exemplu, ajung în stația de la Orizont să zicem la 17.05. Autobuzul lor spre Burdujeni Sat a plecat la ora 17.00, iar următorul este peste o oră. Așa că singurul lucru pe care îl pot face e să piardă vremea aproape o oră în stație. Ori, se putea crește frecvența acestor autobuze de mici dimensiuni, în sensul să circule la interval de 30 de minute, nu de o oră, așa cum este acum. Fără să mai punem la calcul că în anumite zone aceste autobuze pentru sucevenii din cartiere mai mărginașe nu funcționează deloc în zilele de sâmbătă și duminică.

Articole asemănătoare

Back to top button