De pe Areni, pe Allianz Arena

Aflat în luna de miere în Germania, colegul Sergiu Rusu şi-a părăsit soţia. Nu de tot, ci numai cât să rămână cu gura căscată pe Allianz Arena. Impresiile sale le puteţi citi în cele ce urmează.

Ultimul meci pe care l-am văzut, până acum câteva zile, a fost, anul trecut, pe Areni. Un meci din liga a II-a…nici nu mai ţin minte cu cine jucau ai noştri.

De pe “bătrânul” Areni, inaugurat oficial în 1963, cu o capacitate de 12.000 de spectatori, stadion aproape de care am locuit ani de zile (în turnul de la Policlinică), marţi seară am avut ocazia să ajung pe Allianz Arena, inaugurat în 2005, stadionul oficial al celor de la FC Bayern Munchen şi al TSV 1860 Munchen.

Deşi am mai fost în capitala Bavariei şi am vrut, şi în anii trecuţi, să merg la un meci pe unul dintre cele mai moderne stadioane din lume, nu am reuşit decât până ieri (22 septembrie), întrucât, de fiecare dată, primeam acelaşi răspuns: Nu mai sunt bilete!

De altfel, aproape toate meciurile celor de la Bayern Munchen se dispută cu casa închisă.

Am apucat acum doi ani, împreună cu un prieten neamţ, să fac un tur al stadionului (durează 75 de minute, cu ghid, şi costă 10 euro pentru adulţi, 9 euro pentru elevi, pensionari şi 6,5 euro pentru copii între 4 şi 12 ani), însă îmi doream mult să trăiesc, live, atmosfera din timpul unui meci.

Şi, iată, a venit ocazia. Marţi seară, un meci din Cupa Germaniei. Bayern contra celor de la Rot Weiss Oberhausen, o echipă de liga a II-a. Aparent, un meci fără miză, însă au fost în jur de 45.000 de spectatori. Printre ei, eu şi un bun prieten, Ernst, unul din milioanele de suporteri ai lui FC Bayern.

Deşi, aşa cum vă spusesem anterior, am mai văzut stadionul, în toamna lui 2007, când am făcut un tur al Allianz Arena, pe la vestiarele celor de la Bayern, sala unde ţin conferinţele de presă, tunelul pe care intră jucătorii pe teren, loja sponsorilor, clubul presei etc., de data aceasta, gigantica arena era VIE.

În faţa stadionului, o investiţie de aproximativ 340 de milioane de euro, era o mare de oameni, majoritatea îmbrăcaţi cu tricouri ale lui Bayern (cele mai multe erau cu numărul 7, cu care joacă Ribery).

Biletele costau între 10 şi 30 de euro de persoană, în funcţie de locurile pe care le vroiai. Bineînţeles, ne-am luat bilete la 30 de euro, pentru că cine ştie când mai apucam să-i văd la treabă, în direct, pe cei de la Bayern, şi am vrut măcar să avem locurile cele mai bune.

Şi nu erau, aşa cum mă aşteptam eu, printre primele rânduri, chiar la baza stadionului, ci câteva zeci de metri mai sus… şi tot mai sus… şi tot mai sus…. că începusem să transpir până am ajuns la locurile noastre.

Dacă vă tot întrebaţi –ca şi mine, de altfel, când urmaream la tv meciurile de pe marile stadioane ale lumii – cum naiba văd ăia din ultimele rânduri ce se întâmplă pe terenul de fotbal, aflaţi că se vede chiar foarte, foarte bine.

Aveam locuri chiar pe ultimul rând al stadionului, iar la câţiva metri în spatele nostru era rândul lojelor.

Sunt, din câte am înţeles eu, nu mai puţin de 106 loje, şi în funcţie de mărimea lor şi de dotări, sunt închiriate de firme de renume sau personalităţi din Germania, şi nu numai, contra unor sume cuprinse între 15.000 şi chiar 60.000 de euro, anual.

Există şi o lojă a sponsorilor cu nu mai puţin de 2000 de locuri.

Impresionant. Când am intrat în interiorul stadionului, nu ştiam unde să mă uit mai întâi. La galeriile celor două echipe care se pregăteau deja de show, la jucătorii aflaţi la încălzire pe teren, la cele două imense monitoare de câte 100 de metri pătraţi fiecare, pe care rulau imagini de la ultimele meciuri ale lui Bayern, intercalate cu comentariile live de la marginea terenului, la miile de fani care cântau şi îşi făceau proviziile cu bere.

Bere, sucuri, cafea, prăjituri, îngheţată popcorn, fel de fel de snack-uri, de la crenvurşti cu tot soiul de sosuri, hamburgheri, cartofi prăjiţi, hot-dog… de toate. Bani să ai, că nu am văzut nimic sub 3 euro. O cola, de exemplu, costă 3,80 euro.

Ce mi s-a părut iarăşi interesant e faptul că mai toate plăţile se făceau cu carduri speciale, AllianzCard, care, iniţial, sunt încărcate fie cu 10, 20 sau 50 de euro. Cardurile sunt valabile pentru un sezon şi le poţi reîncărca în interiorul stadionului la automate speciale.

Bine, dacă nu ai un astfel de card, poţi plăti şi cash, însă e mult mai uşor cu cardul.

Inclusiv comercianţii ambulanţi, tinerii care se plimbau printre spectatori cu bere, îngheţată etc. aveau cititoare de carduri şi puteau fi platiţi cu AllianzCard. 

Un fel de comentator –că nu ştiu cum să-i spun altfel – transmitea în direct chiar de pe marginea terenului, intervenţiile sale interactive făcând show-ul şi mai interesant.

În pauze, muzică de calitate şi un sistem de sonorizare perfect.

Mascotele celor două formaţii animau de pe marginea terenului galeriile, fluturând steagurile cu culorile şi simbolurile celor două echipe.

Înainte de începerea meciului a fost un mic program artistic. Habar n-am cum să-l descriu. Erau nişte nemţi, îmbrăcaţi cu costumele specifice, care cantau la bice. Da, la bice. Pur şi simplu. Cum sunt băieţii noştri de la Sistem, care, pe ritmuri muzicale, bat în tobe, în cutii, cazane, în fel de fel de obiecte, nemţii cu pricina dădeau bice, acompaniaţi de alţi doi care cântau la nu ştiu ce instrumente. Sincer să fiu nu eram atent, întrucât eram fascinat de o familie de bavarezi, mamă, tată şi cei doi copii ai lor, de 10-12 ani,  care veniseră la meci îmbrăcaţi cu toţii în tricouri şi şorturi ale lui FC Bayern. Erau veseli şi se vedea bucuria pe feţele lor.

În tribunele Allianz Arena, foarte mulţi copii. Dacă la noi, pe stadioanele din România, sunt pe cale de dispariţie, cel puţin pe Areni sunt o raritate, FC Bayern are foarte mulţi fani din rândul reprezentatelor sexului frumos.

Cred, de fapt sunt convins, că reţeta succesului pe Allianz Arena, nu e neapărat jocul extraordinar al celor de la Bayern, ci spectacolul pe care nemţii, şi nu numai ei, au reuşit să-l contruiască în jurul acestui fantastic sport.

Uitam să vă spun de imensa parcare acoperită de la Allianz Arena, cea mai mare din Europa, cu aproape 10.000 de locuri de parcare. Un loc de parcare, pe perioada unui meci, costă 10 euro.

La Allianz Arena, mai există şi alte 1.200 de locuri de parcare construite în cadrul primelor două etaje ale stadionului, precum şi o parcare specială pentru autobuze cu 350 de locuri şi alte 130 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi.

Nu ştiu de ce, dar cifra care m-a impresionat cel mai mult este urmatoarea: 550. De toalete.

Continuăm ?! 28 de  chioşcuri, de unde poţi cumpăra mâncare, băutură, dulciuri, articole sportive etc., două restaurante pentru fani, un restaurant a-la-carte cu 400 de locuri, bussines club cu 2.000 de locuri, un club al presei, cu 350 de locuri, un club al copiilor, 190 de monitoare… Mai puneţi aici şi zecile de birouri şi săli de conferinţe, săli cu jacuzzi, saune, bazine, şi magazine pentru fanii lui FC Bayern, dar şi cei ai lui TSV 1860 Munchen. Chiar şi când nu se joacă fotbal, la Allianz Arena au loc fel de fel de evenimente, de la întâlniri de afaceri, prezentări de produse, lansări de albume, vernisaje, la petreceri private. A, era să uit. Când joacă Bayern, în nocturnă, exteriorul contrucţiei Allianz Arena se aprinde în roşu, albastru este pentru cei de la TSV 1860 şi alb când joacă naţionala Germaniei. În serile fără meci, stadionul îşi schimbă la un anumit interval de timp culoarea, formând uneori modele inspirate din emblemele celor doua cluburi locale şi creând adevărate spectacole de lumină şi culoare.

Cu siguranţă că aş mai avea de scris câteva pagini despre minunea asta de stadion a nemţilor, însă nevastă-mea trage de mine să mă grabesc că i-am spus că ieşim în oraş, la cumpărături.

Vă salut pe toţi, deocamdată din Munchen, şi vă recomand să citiţi în continuare sandrinio.ro.

Ne revedem, peste două săptămâni. Din păcate, pe Areni. 

PS: Meciul s-a terminat 5-0 pentru FC Bayern. Ribery a fost titular, iar Luca Toni a intrat în repriza secundă şi a înscris.