Demagogul viceprimar Cușnir și garajele din Suceava

Azi, am văzut pe site-ul Primăriei Suceava, că se dărâmă niște garaje. În Zamca. Vor urma în toată Suceava. Autor este Dan Ioan Cușnir, viceprimar al municipiului Suceava, asta sub oblăduirea lui ”facem Suceava bine”, recte Vasile Rîmbu. Acesta, recte Cușnir, nu a ieșit public, dar spune mereu ”efectul Rîmbu”. Presupun că și acesta este același efect. Oamenii cărora li se dărâmă aceste garaje nu vor primi nici o compensație. Nea Cușnir, pe vremea hulitei administrații Lungu-Harșovchi, a primit peste 10.000 de euro pentru cele două garaje care i s-au demolat pe strada Ștefan Tomșa, după Primăria Suceava. Nea Cușnir, mergi și dă banii înapoi la Primăria Suceava, dacă tot vrei să fii un om corect. Altfel, ești doar un gunoier care a beneficiat de Lungu și pe care acum îl critici. E ca în fabula cu vulpea și strugurii.



