Brigada Diverse

Geoană, din pădure pe basculantă

Campania electorală a început în forţă în Suceava, în stilul deja consacrat al României de după 1989. Imaginile surprinse la acţiunile organizate cu acest prilej spun mai multe decât ar în stare orice romancier să inventeze.

Primul „greu” care a poposit în judeţ a fost Mircea Geoană. Sâmbătă, acesta a avut un tur de forţă prin mai multe comune şi oraşe sucevene.

Pe traseu a fost întâmpinat cu valuri de simpatie. Sau cel puţin aşa i s-a dat de înţeles.

Şi cum inventivitatea românului întrece orice închipuire, ne-a fost dat să-l vedem pe lipit pe Geoană în cele mai ciudate locuri.

De la garduri până la maşini de mare tonaj şi de la fântâni până la arborii din pădure.

geoana in padure

Primii simpatizanţi pe care Mircea Geoană au fost în pădure, între Adâncata şi Mitoc. Pe mai mulţi arbori au fost lipite afişe electorale cu candidatul PSD la funcţia de preşedinte al României, iar iubirea a continuat apoi şi pe câteva fântâni din Mitoc. Nu de alta, dar să ştie oamenii cine le dă apa de băut.

geoana la fintina

De aici, coloana s-a deplasat la Măriţei, unde o femeie plictisită de aşteptare a mototolit afişul cu prezidenţiabilul Geoană.

L-a scos la iveală imediat ce coloana şi-a făcut apariţia. Păcat că nu avea şi fierul de călcat la ea pentru a aduce afişul la forma iniţială.

scuzati, am mototolit afisul

Şi la Vârfu Dealului spectacolul a continuat, iar un gard întreg a căpătat culoarea roşie, evident cu chipul lui Mircea Geoană.

gard tapetat cu afise

Cel mai inventiv s-a dovedit un individ din zona Câmpulung Moldovenesc. Acesta şi-a tapetat camionul cu afişele lui Geoană, iar la apariţia coloanei social-democrate a ridicat bascula pentru ca totul să fie câte se poate de vizibil.

camion cu afise

Şi când te gândeşti că această campanie abia a început.

Articole asemănătoare

14 Comentarii

  1. Geoana…Geoana…lasa-ne lasa-ne..am auzit ca a luat-o destul de tare la Targul Marului de la Falticeni

  2. De la iarna incolo o sa va linseze populatia Ioane, cu tot cu topoare, ca foamea e mare. Singura voastra scapare e sa piarda Basescu alegerile si sa va ascundeti in scorburi pana trece urgia.

  3. Cu sau fara topoare la iarna o sa va linseze populatia Ioane ca foamea e mare. Singura voastra scapare e sa piarda Basescu alegerile si sa va ascundeti in scorburi pana trece urgia.

  4. Te cam balbai Camile… eu in locul tau m-as ingrijora mai mult de cum sa reconstruim tara asta dupa ce va iesi Basescu Presedinte al Romaniei pentru a doua oara..nu cum sa ma ascund de lume… Nu suntem toti la fel de lasi ca si tine… si in plus..eu nu as trece asa usor peste aspectul cu baltagul daca as fi fost in locul tau.

  5. Ioane, cine scoate sabia de sabie va pieri. Si Ceausescu a fost mare si tare si unde e? Las-o mai usor cu amenintarile, iti spun a doua oara, si las-o dracului cu reconstructia tarii ca suntem lamuriti deplin cum reconstruiti voi tara. Chestia asta cu amenintari, dar ceva mai voalate am mai vazut-o si pe timpul lui Nastase cand rude de ale mele si-au pierdut serviciul din cauza vomelor rosii. Ce nu pricepi tu e ca practic acum diferenta intre Basescu si Nastase nu mai exista. Acelasi sistem ticalosit, numai ca acuma e mai mult tupeu, mai multe curve in functie si mai multi smenari demnitari. Sunteti toti aceeasi tagma de lipitori crescute din FSN si securitate sub aripa protectoare a sandramalei staliniste Iliescu. Umpleti-va dracului burdihanele pana crapati, furati pana va sar ochii, dar lasati-o in pizda ma-sii cu morala si ca voi reconstruiti tara ca prostii se trezesc si cat de curand nu se va mai vinde nimeni pe o galeata portocalie.

  6. Dupa zicala din doua rele o aleg pe cea mai buna… prefer PSD-ul.. Are baza comunista,dar nu a ajuns la TOTALITARISM ca betivul chior,care-i colaborator atit cu securitatea cit si cu o coarda penala UDREA. Rusineeee!

  7. Pe vremea lui Nastase nu numai rude de-ale tale Camile si-au pierdut locurile de munca…sa nu ai vaga impresie ca esti vreun martir al sistemului corupt din tara asta si lumea citind comentariile tale sa acceada la ideile promovate prin ele..gandeste-te ca sunt generatii de studenti care termina facultatea si nu au locuri de munca…gandeste-te ca sunt pensionari care se bat la porti de biserici pentru o sarma in plus …si stim cu toti ca asta e realitatea dura a Romaniei de astazi..dar eu spre deosebire de tine am o viziune macar..stiu macar ca vreau sa schimb ceva si cred ca tarie in ceva…pustiit pe interior e omul care nu crede in nimic Camile..pentru cei ca tine niciodata o idee de promovare..de modernizare nu o sa fie buna! Eu in asta cred si sunt pregatit oricand sa imi sustin cu tarie si cu argumente credinta in mai bine..voi cei care doar judecati nu sunteti de fapt decat niste lasi..care nu ati pus niciodata mana sa faceti ceva constructiv si care isi multumesc ciudata lor mandrie proprie prin aceste idei atat de remarcabile impotriva sistemului..nu e nimic onorabil in a fi impotriva sistemului atat timp cat nu oferi o solutie Camile..si poti sa percepi ideea asta in orice fel..injura si scuipa…da-te cu capul de pereti dar ai sa iti dai seama ca de fapt atat timp cat nu pui mana sa faci ceva..nu existi

  8. Ioane, lasa gargara, uite eu cu mana mea am luat si am plantat salcami la mine in fata blocului si alte chestiuni de astea civice. Ca sa se ocupe de oras si judet am ales un consiliu local, un primar, un consiliu judetean si un sef peste consiliul judetean. Ce fac astia Ioane? Flutur o bate in cap doar pe la Bucuresti si o bucata a lasat in locul lui un oligofren ca Luhan care face judetul de ras pe unde se duce si deschide gura. Avem un consiliu local care-si voteaza numai si numai propriile interese. Avem un primar care in plina campanie de inlocuire a tevilor era plecat in concediu si a lasat in locul lui doi incapabili cum sunt cei doi viceprimari samd. Populatia este nemultumita si are tot dreptul sa fie. Ideea e urmatoare, cand spuneti ca faceti sa faceti, nu sa stati numai la TV. Pe posturile TV, din gura, e simplu de facut, mai greu e sa se faca. Sa nu se mai cheltuiasca degeaba milioane de euro pe studii de fezabalitate la misto, pt proiecte care se termina doar cu o hartie si multe altele. PDL, iti place sau nu Ioane, a dezamagit multa lume prin festivism, kitch, incompetenti pusi pe functii, ciupeala de partid samd. Faptul ca in momentul in care sunteti criticati sariti asa inseamna ca ati pierdut contacul cu realitatea.

  9. Nu sarim deloc in sus atunci cand suntem criticati Camile..din contra..eu personal privesc tot timpul partea constructiva a argumentatiei. Sarim in sus totusi atunci cand ne critica persoane care nu au nici un fel de pregatire, nu au idee ce si cum se petrecere si cate eforturi pe la foruri superioare au fost depuse pentru ca Suceava sa poata intra in plina modernizare…Eu sincer cred ca gargara e atuul tau..nu al meu. Nu am spus niciodata ca am dreptate mereu dar macar nu ma insel permanent ca tine Camile..

Back to top button