Idioți sau doar idioți?

Azi am fost plecat toată ziua la granița României cu Ucraina, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Am fost și de o parte și de alta a graniței. Am văzut oameni disperați, familii cu copii care veneau spre România pentru a se pune la adăpost. Pe drum am întâlnit inclusiv oameni cu dizabilități și în scaune cu rotile. Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie ce am văzut. Oameni în toată firea care plângeau sau care tremurau și mulțumeau Celui de Sus că au ajuns în România. Da. Asta era starea de spirit din frontiera româno-ucraineană. Una de panică și deznădejde. Ei bine, am ajuns la Suceava și am aflat că autoritățile au programat să meargă mâine (n.a. – vineri) o plecare la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret în care să anunțe într-o conferință de presă că această zonă intră în modernizare. Noaptea minții e puțin spus dacă se va întâmpla așa ceva. E o … Nici nu știu cum să numesc. Din Ucraina vin oameni disperați și tu faci conferință de presă că modernizezi acest punct de frontieră de la Siret. Ioi. Despre ce vorbim? ALOOO. Dincolo e război. Mor oameni. Români care trăiesc în Ucraina sunt în pericol și voi vreți să inaugurați niște lucrări? Dați-mi voie să spun, dacă va fi așa, că sunteți niște cretini. MARI CRETINI. Asta e prioritatea voastră? Iar la ora 21.00 din această seară presa știa că va fi prezentarea modernizării PTF Siret. Voi, autorităților, pe ce lume trăiți? Atașez aici doar trei poze din PTF Siret, cu ceea ce se petrece acolo, poate încă nu ați aflat.