Încep să se închidă băncile din Suceava
Semne proaste pentru economia judeţului Suceava. Mai multe bănci care aveau deschise puncte de lucru prin judeţ au decis să pună punct activităţii.
Printre acestea s-ar număra Banc Post şi Volksbank, bănci ale căror conduceri au decis să-şi reducă activitatea în Suceava. Cele două bănci ar urma să renunţe la angajaţii pe care îi au la Vatra Dornei, iar activitatea de aici va fi transferată către alte unităţi din judeţ.
Lista neagră nu se opreşte aici, iar conducerile centrale ale diferitor bănci vizează şi alte puncte de lucru. Sute de salariaţi din sistemul bancar sucevean stau cu sufletul la gură şi aşteaptă să vadă ce le va aduce viitorul. Oamenii sunt nemulţumiţi şi pentru faptul că şefii ar dori să-i disponibilizeze fără acordarea unor salarii compensatorii, impunându-le să-şi dea demisiile.
Restrângerea activităţii băncilor este un semnal clar cu privire la problemele cu care se confruntă economia şi scăderea nivelului de trai a sucevenilor. Nu se ştie exact ce va urma, dar viitorul nu pare să sune deloc bine.