Brigada Diverse

Licitaţia pentru salubrizarea Sucevei ridică mari semne de întrebare

Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de salubrizare în municipiul Suceava ridică mari semne de întrebare.

Ce-i drept, şi miza este foarte mare, adică vreo 24 de milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 10 ani.

Printre cei care au participat la licitaţie se numără şi cei de la Romprest Bucureşti, o firmă serioasă din câte cunosc eu.

La licitaţia organizată de Primăria Suceava, Romprest a venit cu o ofertă de 40 de milioane de lei, adică mai mult cu 60% faţă se suma pusă la bătaie. Iar asta în condiţiile în care, potrivit legislaţiei (este vorba de normele de aplicare ale Legii 34/2006, respectiv 925 din 2006, articolul 36, aliniat 1, litera e, indice 1), pot fi acceptate doar oferte în care preţul este cu maxim 10% mai mare, şi asta doar dacă autoritatea contractantă are resurse pentru această suplimentare.

Ori, în cazul de faţă, diferenţa este mult prea mare, iar normal şi firesc era ca Romprest să fi fost descalificată.

Nu s-a întâmplat aşa ceva, iar acum Romprest a depus o contestaţie la licitaţie.

Probabil că angajaţii Primăriei Suceava, care au făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, au şi argumente pentru care nu i-au descalificat pe cei de la Romprest, deşi acest lucru nu a fost făcut public.

Comisia de evaluare, numită prin dispoziţia primarului Ion Lungu, a fost formată din următoarele persoane: preşedinte Mihai Jitariuc, director Direcţia Patrimoniu şi şase membrii, respectiv Mihai Hostiuc, directorul Direcţiei de Ecologizare, Cornel Hanceriuc, de la Direcţia Domeniului Public, Camelia Damian, şef Serviciu Patrimoniu, Carmen Corduş, şef Serviciu Contabilitate, Paul Iftime, şef Serviciu Contencios şi Juridic, Irinel Danciu, consilier Serviciu Salubrizare. Secretar al comisiei de evaluare a fost Gheorghe Burcă, consilier Compartimentul Achiziţii Publice.

Articole asemănătoare

Back to top button