Brigada Diverse

Parlamentarii AUR Suceava, acești pseudo-legionari ai vremurilor noastre

Ultimul partid intrat în Parlamentul României, AUR, exprimă o imagine a unei țări prinsă în niște chingi ale trecutului ei zbuciumat. Fără a prezenta un program concret, parlamentarii AUR se întrec în a încălca legislația și a crea diversiune. Iar protestele pe care le-au inițiat, soldate cu persoane rănite și distrugeri, sunt poate cel mai bun exemplu. Practic, sunt niște haiduci. Mă rog. Așa s-ar dori. Pentru că în realitate nu fură de la bogați și dau la săraci. Fac doar agitație pentru a-și crește procentele electorale. Zilele trecute, mai exact pe 1 Aprilie, AUR a organizat la Suceava o acțiunea pentru a comemora cei 80 de ani care s-au scurs de la moartea oamenilor de la Fântâna Albă. Pentru cei care nu știu, este vorba de sute de români din Bucovina de Nord, care au vrut să treacă granița în România după ce teritoriul nostru a fost ciopârțit de înțelegerile secrete sovieto-naziste. Ei bine, acești oameni au fost secerați de mitralierele soldaților Armatei Roșii, iar mulți și-au găsit sfârșitul. În memoria acestor oameni, parlamentarii AUR Suceava, de la dreapta la stânga (pe sărite) în fotografie Florin Pușcașu, Dorel Acatrinei și Mircea Dăneasa au organizat un eveniment. Unul la care nu au respectat nici o regulă. Nu au purtat mască și au stat unul în altul. Acești pseudo-legionari incită la nerespectarea regulilor impuse în condiții de pandemie. Dar, pentru unii dintre suceveni sunt niște idoli. Știu că acest material îmi va aduce un nou noian de înjurături, ca și cele care îl privesc pe alt pseudo-erou al zilei, Ștefan Mandachi, dar îmi asum ceea ce spun. Și sper, îmi doresc din tot sufletul, ca oamenii cărora nu le-a lipsit cartea din mână și informația corectă, să își dea seama că AUR e o poleială fără substanță. Oameni care nu au nici un respect pentru nimic, dar care nici nu propun ceva, orice, pentru salvarea acestei țări care este la limita ridicolului.

P.S. Deputatul Dorel Acatrinei a fost prezent la mitingul neautorizat din fața Bisericii Catolice din ziua de luni, 29 martie. Jandarmeria a anunțat că a aplicat 42 de amenzi, dar nu a spus dacă și parlamentarului. Este Jandarmeria Suceava complice cu oamenii care încalcă legea?

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button