Brigada Diverse

Patinoarul Areni a ajuns pe mâna omului de casă al Primăriei Suceava

Patinoarul Areni a ajuns pe mâna omului de casă al Primăriei Suceava, pe numele său Lucian Sănduleac. De această dată nu prin intermediul firmei SafeSteel Suceava, pe care o controlează de facto (în acte acționari și administratori apar două femei), ci printr-o firmă care în ultimii patru ani a avut cifră de afaceri ZERO și nici un angajat. Este vorba de SC Uniinstal SRL Suceava, acolo unde acționar mai apare Adrian-Niculiță Tipa. A fost singura firmă care a depus o ofertă în acest sens, iar cum era deja a doua sesiune a licitației, după ce la prima a depus ofertă tot o firmă, recte Uniinstal, totul a mers ca uns și pe repede înainte. Din informațiile pe care le am, patinoarul va fi destinat pentru padel pe timp de vară, iar iarna revine la destinația sa inițială. Lucian Sănduleac și asociatul său s-ar fi angajat să investească peste un milion de euro în următorii 3 ani, în timp ce contractul de concesiune este pentru o perioadă de 10 ani. Omul casă al celor din conducerea Primăriei Suceava este cel care a executat, prin intermediul firmei SafeSteel, lucrările din Parcul Șipote, lucrări realizate înainte ca Primăria să fi atribuit măcar contractul (într-unul din cazuri), respectiv în timpul derulării lucrărilor (într-un al doilea caz). Și tot SafeSteel a primit de la TPL Suceava o comandă de aproape 250.000 de lei pentru cinci stații de autobuz pentru transportul metropolitan, adică 10.000 de euro/bucată. La vremea respectivă consilierul local Mihai Crăciun preciza că a găsit variante similare chiar și la jumătate de preț.

Articole asemănătoare

Back to top button