Brigada Diverse

Pensionarii din Primăria Suceava refuză în bloc să plece

Persoanele care cumulează pensia și salariul și sunt angajate cu ”dispensă” în Primăria Suceava refuză în bloc să își părăsească posturile călduțe pe care le ocupă. Deși li s-a transmis că nu mai sunt doriți de noua conducere a Primăriei Suceava, nici unul din cei 20 de pensionari de lux nu a găsit de cuviință să se retragă. Mai mult, au bătut la ușile diferitor avocați pentru a le cere sfatul și cum au primit asigurări că vor câștiga în instanță au decis că nu e cazul să facă un pas în spate. Unii din ei, cum este și cazul directorului economic Elisabeta Văideanu, chiar preferă să fie umiliți în loc să plece la pensie. În cazul amintit, primarul Vasile Rîmbu a decis să îi retragă ambele secretare pe care le avea, dar și mașina de serviciu, pe motiv că își desfășoară activitatea în incinta Primăriei și nu are nevoie de mașină pentru deplasări. Tot ceea ce se întâmplă cu pensionarii e o dovadă clară că de privilegii se ține și cu dinții. Sau cu avocații. După caz. Rămâne de văzut care va fi mutarea primarului Vasile Rîmbu în acest adevărat război al nervilor.

Articole asemănătoare

Back to top button