PNL și PSD sunt umăr la umăr la nivel național. În Suceava ce se petrece?

Două sondaje de opinie care circulă pe piață, estimări provizorii mai bine zis, arată că PNL și PSD merg umăr la umăr. Cel puțin la nivel național, că în județul Suceava nu a realizat nimeni nici un sondaj la ieșirea de la urne. Bine, și aceste exit-poll-uri au fost realizate în București și în alte câteva orașe mai mari ale țării, de aceea cred că trebuie să mai așteptăm. Plus că vor veni cele aproximativ 300.000 de voturi din străinătate, voturi care nu ajută PSD în nici un fel, asta dacă e să analizăm alegerile din trecut. Și la Suceava partidele și-au mobilizat susținătorii pentru a merge la urne pe ultima sută de metri. Să vedem care formațiune a fost mai eficientă. Oricum, ca o certitudine, prezența la vot nu va trece de 30%, o problemă pe care am și ridicat-o încă acum mai bine de o lună și care s-a adeverit. În ritmul ăsta, peste vreo 12 ani vor vota 10% din alegători.