Shares

Că cei din PD-L au ascuns porcul mort în păpuşoi ştiam deja. Dar să te afişezi şi în public cu hoitul care pute de la mare distanţă arată cât de mult îi preţuieşte acest partid pe oamenii care muncesc cinstit.

Zilele trecute, la Câmpulung Moldovenesc a început festivalul „Întâlniri bucovinene”. Cum deja s-a împământenit să participe toţi şefii de la judeţeana de partid, la Câmpulung a ajuns şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Evident, însoţit de consilierii săi personali, în frunte cu primul pelerin al ţării, Neculai Barbă.

Şi tot acolo, să-l vadă lumea cu mai marii judeţului, a apărut Nicolae Giosan (foto). Cum, nu ştiţi cine e personajul? Vă reamintesc eu. Acest Giosan este consilier local din partea PD-L, individul care acum două săptămâni i-a dat un par în cap unui funcţionar al Primăriei Câmpulung Moldovenesc pentru că acesta a avut tupeul să-i afişeze la poartă o somaţie de plată.

La vremea respectivă, şefii PD-L nu numai că au trecut totul sub tăcere, dar au preferat să bage gunoiul cât mai adânc în pământ, să nu-l mai găsească nimeni.

Şi cum timpul a trecut, Nicolae Giosan a găsit de cuviinţă să-şi facă apariţia prin centrul oraşului. A stat la poveşti atât cu Gheorghe Flutur, cât şi cu Neculai Barbă. Le-o fi povestit cât de bine s-a antrenat el să-i bată pe adversarii PD-L-ului, că altceva nu cred că are de spus. Cum credeţi că se simte acel funcţionar public umplut de sânge în plină stradă când îl vede pe Giosan braţ la braţ cu Flutur şi Barbă? Nu cred că sunt cuvinte suficient de explicite pentru a exprima dezamăgirea săracului om.

Încet, dar sigur, ne întoarcem la anii 1950, când comuniştii au călcat totul în picioare, la propriu, pentru a-şi atinge scopurile. O fi şi ăsta un mod de a intra în Europa.