Primarul Lungu a pierdut frâiele oraşului

Suceava este un oraş la mâna unor nesimţiţi.
Din păcate, aceştia sunt toleraţi, şi probabil susţinuţi de angajaţi ai Primăriei Suceava, şpăgari ordinari care calcă peste cadavre fără nici o remuşcare.
Opera de distrugere a spaţiului public, începută încă de anul trecut de Viorel Ailenei, patronul restaurantului Padrino, situat pe strada Universităţii, lângă Poliţia Municipiului Suceava, a continuat aseară în aceeaşi notă de nepăsare de care dau dovadă autorităţile locale.
Asta îmi creează convingerea că planul lui Ailenei este mai vechi şi cineva l-a sfătuit să facă totul pe etape. Mai întâi a tăiat pomii din faţa restaurantului. Articolele apărute în presa locală i-au lăsat indiferenţi pe cei din Primăria Suceava. Trotuarul şi spaţiul verde au fost transformate în parcare, betoanele fiind turnate la orele serii, pentru a nu atrage prea mult atenţia.
Ceea ce s-a întâmplat în faţă la Padrino este revoltător. Dar mai jenantă este reacţia autorităţilor locale, mai bine zis lipsa unei reacţii. Într-un oraş normal, lui Viorel Ailenei i s-ar fi impus să readucă totul la starea iniţială, fireşte pe banii lui, iar în plus i s-ar fi întocmit şi un dosar penal. La noi nu se întâmplă nimic din toate astea şi nu m-ar mira ca mâine poimâine Primăria să-i acorde vreun premiu pentru cel mai bun afacerist din oraş.
În tot acest timp, primarul Ion Lungu se face că nu vede şi nu aude nimic. Se prea poate ca subordonaţii să-i ascundă realitatea din teren, dar asta nu e o scuză pentru cazul Padrino. Dacă primarul a ajuns captiv unor oameni mânaţi doar de interese proprii e de rău augur pentru acest oraş. Dacă a aprobat tacit această măgărie este şi mai grav. Oricum ar fi, Ion Lungu nu mai este cel din mandatul 2004-2008, iar oamenii de care s-a înconjurat nu par a fi cei mai potriviţi. Iar greşelile subalternilor i se contabilizează tot primarului Ion Lungu.
Ce jigodii aceşti manelişti portocalii. Ăsta e doar un motiv pentru care nu voi mai vota niciodată un portocaliu
Sandrinio, dar la ziar bagi? vezi ca si in burdujeni, la Brandusa, a pus patroana navete de bere pe marginea strazii, exact cat tine crasma ei. vreo 20 de navete, sa nu cumva sa parcheze vreun nefericit. are dreptul?
Buna intrebare! Eu as sugera sa nu lasati problema dupa naravul presei ci sa o tineti la foc mic pana reactioneazaOmul din Pârlipca.
Domnu’ Sandrinio,va provoc sa ziceti ceva despre aducerea luminii sfinte de la Ierusalim de catre mireanul (sau mârlanul,mă rog…) Gheorghe Flutur; adica i se vor ierta pacatele pentru acest mic mismas pe care crede el ca il face cu Dumnezeu? Sa fie doar o chestie de imagine? Etc.